Alegerile legislative din Rusia se apropie și a mai rămas puţin timp pentru lansarea unei diversiuni naţionaliste cu scopul reunirii rușilor în spatele puterii și obţinerii unor rezultate excelente la urne, pentru a face uitate problemele economice.
Liderul de la Kremlin are o vară încărcată și fiecare din acţiunile sale reprezintă o mică sau mare provocare în direcţia occidentalilor, cu care s-a angajat într-un joc complex. Şi dacă s-ar desemna o „personalitate a verii“ în lume, nu ar fi în mod necesar președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care deţine prima pagină a media după ce a dejucat o tentativă de lovitură de stat și a preluat controlul printr-o represiune și o epurare – încă în curs – de dimensiuni uriașe. Titlul ar reveni mai curând lui Vladimir Putin, care nu a încetat să-și avanseze pionii întreaga vară.
Jocurile Olimpice par să fie momentele preferate de președintele rus pentru a lansa „lovituri“ ce devin pași geostrategici în plus pe harta sa de reconstituire a imperiului pierdut de liderii comuniști în momentul căderii Cortinei de Fier. În 2008, a profitat de Olimpiada de vară de la Beijing pentru a-l atrage pe președintele georgian, Mihai Şaakașvili, și a provoca un conflict armat cu Georgia care a dus la cvasi-anexarea Osetiei de Sud și la recunoașterea independenţei regiunii separatiste georgiene Abhazia. În 2014, Olimpiada de iarnă de la Soci a constituit un paravan pentru deturnarea atenţiei de la anexarea Crimeii.
În 2016, Jocurile de la Rio par a fi ocazia unei noi escalade în Europa Centrală care ar duce la cucerirea părţii din Ucraina aflată la malul Mării Azov care ar lega definitiv Crimeea de Rusia. Franţa și Germania, co-semnatare ale acordurilor de la Minsk, care au permis o încetare a focului în estul ucrainean, este adevărat prea puţin respectată, au dreptul să se îngrijoreze pentru că Putin rescrie în această vară un scenariu folosit deja în Georgia: presupuși teroriști ucraineni s-ar fi infiltrat în Crimeea pentru presupuse acţiuni de sabotaj și ar fi ucis un agent FSB și un soldat rus. Acte „care nu pot rămâne fără răspuns“, declara Putin la începutul lunii. Strigând „lupul“ și desfășurându-și forţele, președintele rus este pe cale să creeze condiţiile pentru „sfârșitul acţiunii“ întrerupte la începutul lui 2014, justificând împărţirea Ucrainei cu obiectivul înlăturării puterii de la Kiev?
Jocuri de război
Desfășurarea de rachete anti-aeriene S-400 în Crimeea, însoţită de venirea de noi trupe ruse la frontierele cu Ucraina este suficientă pentru a ridica mari semne de întrebare. Să fie un preambul al unei viitoare acţiuni militare în forţă sau exercitarea unei presiuni asupra Occidentului pentru a ridica sancţiunile economice care handicapează din ce în ce Moscova într-o perioadă în care economia rusă nu se simte bine. Profitând de diviziunile europene și de slăbiciunea SUA înaintea schimbării președintelui, Putin și-a încordat mușchii militari trimiţând un mesaj Occidentului că răbdarea sa a ajuns la capăt și poate recurge la alte opţiuni dacă Kievul nu lasă un loc-forte pro-rus în interiorul Ucrainei. Este vorba de Donbas.
Cotidianul rus Vedomosti relata, citând o sursă apropiată de conducerea separatistă, că Moscova ar putea opri reţinerea forţelor separatiste, ceea ce ar permite efectiv reizbucnirea unui conflict la scară amplă în estul Ucrainei. „Pentru moment, conducerea Rusiei utilizează istoria sabotorilor în Crimeea ca pe un ultimatum pentru partenerii occidentali în negocieri“.
„Raiduri diplomatice“ și militare
În timp ce Barack Obama își petrecea ultima vacanţă ca președinte la Martha’s Vineyard și își desfășura „soft power“, omologul său rus își etala „hard power“ – s-a întâlnit cu președintele turc, cu care nu se afla în relaţii cordiale, a bombardat poziţiile rebelilor în nordul Siriei, a amplasat rachete S-400 în Crimeea anexată și a ameninţat Ucraina cu represalii după ce a acuzat Kievul că urzește atacuri teroriste. Toate într-o singură săptămână.
Actor regional
Turcia va juca un rol mai activ în lupta contra conflictului din Siria, în următoarele șase luni, ca actor regional pentru a evita ca ţara sfâșiată de război să fie divizată după linii etnice, a precizat premierul turc, Binali Yildirim. El a declarat că dacă președintele sirian, Bachar al-Assad ar putea avea un rol în conducerea interimară, nu va avea nici unul în viitorul ţării. Ceea ce merge contra voinţei Rusiei, care îl vrea pe Assad și numai pe Assad. Cinci ani de conflict în Siria au căpătat o dimensiune etnică, cu grupuri kurde care își taie propriile regiuni și Turcia se teme că întărirea acestor grupuri de militanţi kurzi din Siria va încuraja propria insurecţie kurdă. Context în care va ceda asupra subiectului Assad, kurzii fiind mai importanţi.
Iranul s-a răzgândit
La fel de rapide au fost și acţiunile contra rebelilor din Siria. Putin a obţinut acordul Teheranului pentru folosirea unei baze aeriene din Iran de către bombardierele sale pentru lovirea poziţiilor ISIS în Alep și, vineri, a anunţat că a lovit ţinte jihadiste în Siria plecând de pe navele sale de război din Mediterana.
Luni, surpriză! Iranul a anunţat oprirea „pentru moment” a raidurilor aviaţiei ruse în Siria plecând de la una din bazele sale aeriane, după criticile ministrului iranin al Apărării contra aliatului rus. Teheranul nu a apreciat că Moscova a dezvăluit utilizarea unei baze aeriene iraniene de bombardierele ruse pentru a lovi rebelii în Siria, unde ajută regimul în războiul contra jihadiștilor și a rebelilor. „Natural, rușii vor să demonstreze că sunt o superputere și o ţară influentă și că sunt implicaţi activ în probleme de securitate în regiune și în lume”, a declarat pentru tv Channel 2, Hossein Dehghan. Iran și Rusia sunt principalii aliaţi ai regimului de la Damasc în războiul civil care face ravagii în ţară de peste cinci ani. Teheranul rămâne discret asupra ajutorului său militar acordat regimului Assad în timp ce Moscova, care dispune în Siria de o bază aeriană, anunţă cu regularitate raidurile aeriene și uneori implicarea la sol a soldaţilor ruși.
A fost pentru prima oară, săptămâna trecută, că Rusia a utilizat teritoriul unei terţe ţări pentru a proceda la lovituri aeriene în Siria. Dar subiectul este foarte sensibil pentru Iran, a cărui Constituţie interzice orice staţionare de trupe străine pe solul său.
Parlamentul Turciei a aprobat acordul de reconciliere semnat cu Israelul în iunie, care pune capăt unei perioade de șase ani de tensiuni între cele două puteri regionale.
