Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, susține că autoritățile germane permit organizațiilor care au întreprins atacuri armate în Turcia să opereze pe teritoriul Germaniei fără nicio restricție, informează Reuters, citat de Agerpres.
„DHKP-C și PKK întreprind activități în Germania, iar ei (germanii) le sprijină pentru că sunt îndreptate împotriva Turciei. Germania este țara care sprijină organizații teroriste împotriva Turciei cel mai mult”, a declarat șeful diplomației turce.
Totodată, Cavusoglu cere autorităților germane să trateze Turcia ca pe un partener egal.
„Germania crede că este o țară de prim rang, o democrație de prim rang, și că Turcia este de rangul al doilea. Vrem ca ei (germanii) să ne trateze ca parteneri egali”, a mai spus diplomatul.
Tot marți, ministrul german al Afacerilor Externe a susținut, într-un interviu acordat publicației Le Figaro, că persoanele care au o gândire critică în Turcia „trebuie să ştie că Guvernul german este solidar cu ei”.
Totodată, Michael Roth a declarat că decizia de acordare a statutului de refugiat politic revine, în cele din urmă, administraţiei competente, „însă Germania este o ţară fundamental deschisă persoanelor persecutate din raţiuni politice”. Aceste persoane „pot solicita azil în Germania şi acest lucru nu îi priveşte decât pe jurnalişti”, a subliniat mai precizat oficialul.