15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialSaakasvili, posibil guvernator al regiunii Odesa

Saakasvili, posibil guvernator al regiunii Odesa

Guvernul de la Kiev i-a solicitat şefului statului ucrainean, Petro Poroşenko, să-l numească pe fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, în postul de guvernator al regiunii Odesa, în sud-vestul Ucrainei.

Şeful Administraţiei Prezidenţiale a Ucrainei, Valerii Cealîi, a confirmat pentru postul de televiziune Inter că preşedintele Petro Poroşenko a primit o solicitare în acest sens, relatează BBC News Online.

La 15 februarie, Mihail Saakaşvili a fost numit la conducerea Consiliului consultativ internaţional pentru reforme, organism însărcinat cu elaborarea de propuneri pentru implementarea de reforme în Ucraina.

Petro Poroşenko a numit deja străini în posturi de conducere în Ucraina. Americanca Natalie Jaresko, cofondatoare şi directoarea fondului de investiţii Horizon Capital, şi lituanianul Aivaras Abromavicius, directorul fondului de investiţii suedez East Capital, au fost numiţi, în decembrie 2014, în funcţiile strategice de ministru al Finanţelor şi, respectiv, al Economiei după ce au fost naturalizaţi printr-un decret special semnat de Petro Poroşenko.

Preşedintele Ucrainei poate să numească în funcţia de guvernator doar cetăţeni ucraineni care vorbesc limba ţării. Ucraina nu permite dubla cetăţenie.

Mihail Saakaşvili, un avocat care a studiat în Statele Unite, a fost preşedinte al Georgiei în perioada 2004-2013. El a venit la putere în Gerogia în urma "revoluţiei trandafirilor", o mobilizare populară care a dus la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte şi ministru sovietic de Externe Eduard Şevarnadze şi a conferit acestei ţări din Caucaz o perspectivă prooccidentală, europeană şi atlantică, dar popularitatea sa s-a erodat în timp, din cauza unor acuzaţii de abatere de la normele democratice, dificultăţilor economice şi războiului cu Rusia din 2008.

În prezent, el este inculpat în Georgia pentru abuz de putere.

Cele mai citite

Studenții cer clarificări și bilete online

Alianța Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România atrage atenția asupra multiplelor situații neacoperite de legislația actuală, care afectează studenții Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti...

Jurnalista italiană Cecilia Sala, eliberată după trei săptămâni de detenție într-o închisoare din Iran

Jurnalista italiană Cecilia Sala a fost eliberată după trei săptămâni de detenție într-o închisoare din Iran și se îndreaptă acum spre casă, a anunțat...
00:04:36

VIDEO. La cinci ani de la COVID, șeful OMS afirmă că lumea este încă vulnerabilă la pandemii

O întrebare incomodă încă dăinuie în aer, la cinci ani după ce COVID-19 a început să facă ravagii: este lumea pregătită să facă față...
Ultima oră
Pe aceeași temă