Metz a găzduit, ieri, cel de al 18-lea Consiliu de miniştri franco-german. François Hollande, Angela Merkel şi 30 de miniştri s-au reunit într-o zonă din centrul oraşului, ultrasecurizată.
Înconjuraţi de aproape tot guvernul german şi de jumătate din Executivul francez, preşedintele François Hollande şi cancelarul Angela Merkel s-au reunit la Metz într-un „consiliu pentru salvarea aparenţelor“, în cadrul căruia au fost evocate numeroase subiecte care uneori au permis dezvăluirea divergenţelor celor două părţi – securitatea şi lupta contra terorismului, criza refugiaţilor, economia, creşterea, locurile de muncă, viitorul zonei euro. Desigur nu puteau lipsi din dezbateri consecinţele dezvăluirilor „Panama Papers“, Hollande pledând pentru o „întărire a cooperării internaţionale“ în lupta contra evaziunii fiscale, ca în cazul crizei migraţiei, asupra căreia Paris şi Berlin nu sunt de acord.
Germania s-a simţit singură în ce priveşte imigraţia şi a negociat direct cu Ankara pentru găsirea unei soluţii. În martie 2015, preşedintele Republicii şi cancelarul au cerut fostului premier francez, şi actual ministru de Externe, Jean-Marc Ayrault, şi ministrului-preşedinte din Sarre, Annegret Kramp-Karrenbauer (CDU), un raport asupra integrării persoanelor provenite din imigraţie în fiecare din cele două ţări. Documentul s-a aflat în discuţie, joi, şi consiliul de miniştri preconizează crearea unui consiliu franco-german pentru integrare, compus din aleşi, cercetători, asociaţii şi Oficiul franco-german pentru tineret (OFAJ). Iniţiativa permite celor doi lideri politici să demonstreze că lucrează împreună asupra unui subiect arzător. În speranţa de a face uitate criticile emise la München de premierul Manuel Valls faţă de politica Angelei Merkel de primire a refugiaţilor, ca şi a repartizării cel puţin inegală între cele două ţări.
Ucraina, subiect divergent
O altă problemă a fost legată de Ucraina. Anul trecut, cel de al 17-lea Consiliu de miniştri franco-german a permis lăudarea rolului celor două state în reglementarea crizei ucrainene, dar de această dată, Paris şi Berlin nu îşi pot ascunde diferenţele de abordare. „Franţa şi Germania par că trăiesc pe două planete. Nu mai au aceeaşi lectură geostrategică a evenimentelor. Chiar şi cuvinte diferite. Germanii vorbesc de refugiaţi şi francezii de migranţi“, arată Claire Demesmay, cercetător la DGAP, unul din principalele centre de reflecţie din Berlin. „Nu există cu adevărat o criză franco-germană, dar este o situaţie foarte dificilă legată de trei factori – complexitatea problemelor de rezolvat, calendarul politic cu alegerile din Franţa şi din Germania în 2017 şi temerile suscitate de extrema dreaptă în ambele ţări care împiedică luarea de iniţitive de anvergură pentru avansarea UE“, estimează Frank Baasner, directorul Institutului franco-german din Ludwigburg.
Alt specialist în probleme franco-germane, Hans Stark consideră că „astăzi există din nou o problemă germană în Europa (…) care vine din imposibilitatea diluării în ansamblul european – puterea acestei ţări care decurge şi din situaţia economică, din centralitatea ei geografică“ şi adaugă că „această dominaţie germană nu este decât ecoul absenţei proiectului european, de punerea lui în discuţie de chiar membrii UE ca şi a lipsei marilor actori europeni, naţionali, comunitari“. La Paris şi Berlin această teză este negată şi dau exemplu avansarea cooperării strânse între diferitele ministere, în special Apărarea, Internele şi Economia. Fără a uita Finanţele şi Externele. Cei doi miniştri de Externe, Frank-Walter Steinmeier şi Jean-Marc Ayrault, au decis să se întâlnească la fiecare şase săptămâni. „Suntem conştienţi de responsabilitatea noastră comună în Europa; asta nu înseamnă excluderea altora, dar când cuplul franco-german nu răspunde, lucrurile nu avansează“, a declarat ministrul francez, evocând criza migraţiei şi euro. Omologul său german a insistat asupra abordării comune: „Paris şi Berlin sunt pe aceeaşi linie – prezervarea spaţiului Schengen şi libera circulaţie.
Consiliul de miniştri franco-german este un simbol al axei Paris-Berlin ca motor al construcţiei europene.
