Regele Willem-Alexander, soţia sa Maxima şi premierul Mark Rutte, se vor întâlni luni, în jurul orei 15.00, ora României într-un loc situat în apropiere de oraşul Utrecht, cu rudele victimelor din Olanda ale tragediei aviatice din Ucraina, a anunţat serviciul de presă al Guvernului de la Haga, preluat de Mediafax.
Dintre cele 298 de persoane de la bordul avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, prăbuşit joi în estul Ucrainei, 193 erau cetăţeni olandezi. Avionul a fost cel mai probabil doborât de o rachetă. Cadavrele victimelor se află la Torez, în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi, iar olandezii sunt furioşi că trupurile nu au putut fi încă repatriate.
Familia regală a refuzat să precizeze ce a făcut în acea zi, pe fondul criticilor privind tăcerea regelui de la anunţul catastrofei, joi seara. Acesta a reacţionat prin intermediul unui comunicat joi seara, dar nu s-a adresat încă naţiunii. Regele şi regina au semnat vineri într-un registru de condoleanţe în memoria victimelor.