UPDATE: Premierul rus Dmitri Medvedev l-a desemnat, marţi, ca ministru interimar al Economiei pe viceministrul Evgheni Ielin, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Guvernului de la Moscova, citată de Reuters.
După ce Alexei Uliukaev a fost plasat în arest la domiciliu, președintele rus Vladimir Putin l-a demis din funcția de ministru al Economiei.
Conform unui comunicat al Kremlinului, Putin l-a demis pe Uliukaev pentru că „și-a pierdut încrederea în el.”
––
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele rus, Vladimir Putin, a fost informat de la început cu privire la investigația asupra ministrului rus al economiei Alexei Uliukaev, arestat sub acuzația de a fi primit peste două milioane de dolari mită, a anunțat marți Comitetul de Investigații de la Moscova. „Uliukaev a fost arestat azi-noapte, imediat după un interogatoriu”
La rândul său, premierul rus, Dmitri Medvedev, a cerut o anchetă minuțioasă asupra reținerii ministrului rus al economiei, au informat agențiile de presă ruse. Medvedev a precizat că a discutat despre arestarea lui Alexei Uliukaev cu președintele Vladimir Putin.
Potrivit anchetatorilor, ministrul ar fi primit mită pentru o evaluare „pozitivă” care a permis companiei petroliere cu capital majoritar de stat Rosneft să achiziționeze cu aproximativ cinci miliarde de dolari, în octombrie, 50% din acțiunile Bashneft din Republica Bașkiria, parte a Federației Ruse, a precizat purtătorul de cuvânt al Comitetului de Investigaţii, Svetlana Petrenko pentru agenţia TASS.
O sursă din poliţie a declarat pentru agenţia Ria Novosti că arestarea a fost posibilă în cadrul unei „operaţiuni sub acoperire”, desfăşurate după ce anchetatorii au obţinut „dovezi solide, ascultând conversaţiile oficialului şi pe cele ale asociaţilor săi”.