4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrognoză pozitivă pentru economia ţărilor din UE

Prognoză pozitivă pentru economia ţărilor din UE

Toate economiile din UE vor înregistra creştere economică în 2015, iar România, Polonia şi alte ţări din estul continentului vor continua să înregistreze performanţe superioare altor state comunitare, potrivit Băncii Mondiale, informează Mediafax.

Creşterea salariilor reale şi energia ieftină vor susţine cheltuielile de consum în întreaga Europă, chiar dacă nivelul consumului nu va reveni încă la valorile anterioare crizei, potrivit estimărilor Băncii Mondiale (BM) obţinute de Financial Times.

Polonia, Romania şi alte ţări din centrul şi estul Europei, care au traversat criza din 2008 mai bine decât statele occidentale, vor continuă să înregistreze performanţe superioare acestora, în următorii doi ani. Astfel, statele răsăritene vor consemna creşteri ale PIB de peste 2,4% în 2015, datorită cererii de consum, a revenirii treptate a investiţiilor şi a continuării creşterii exporturilor.

Pentru zona euro, Banca Mondială anticipează o creştere economică de 1,5% în 2015 şi de 1,8% în 2016. Pe ansamblul Uniunii Europene, instituţia financiară se aşteaptă la un avans de 1,8% în acest an şi la 2% în 2016.

În pofida perspectivelor relativ pozitive, Banca Mondială avertizează în privinţa divergenţei politicilor monetare din Statele Unite şi Europa, care amplifică volatilitatea pieţei financiare. Instituţia semnalează şi presiunile asupra finanţelor publice generate de inflaţia scăzută, creşterea economică modestă şi temerile legate de impactul crizelor din Grecia şi Ucraina.

Theo Thomas, co-autor al raportului BM, cere ţărilor să continue reformarea legislaţiei muncii, înlăturarea barierelor comerciale şi investiţiile în calificarea forţei de muncă, pentru protejarea redresării.

Polonia, a şasea mare economie din UE, dar care nu este încă membră a zonei euro, va continuă să înregistreze creştere economică peste cea de la nivelul UE, susţinută de exporturi, ca şi în cazul altor ţări din regiune.

„Exporturile au fost principalul motor de creştere în multe ţări din Europa Centrală şi de Est, precum Polonia, Bulgaria şi România”, a spus Mamta Murthi, director la BM pentru Europa Centrală şi regiunea baltică.

Cu toate acestea, pe fondul scăderii investiţiilor străine directe, în urma crizei, este nevoie ca statele să se concentreze pe îmbunătăţirea mediului de afaceri, calificarea forţei de muncă, încurajarea inovaţiilor, investiţii în infrastructură şi reducerea barierelor legislative, a adăugat Murthi.

Cele mai citite

Baba Vanga și Nostradamus, predicții pentru 2025. Conflict devastator în Europa

Nostradamus și Baba Vanga sunt două dintre cele mai cunoscute figuri în materie de preziceri și profeții, fiecare având un impact semnificativ asupra imaginației...

Hildeberto Pereira ar putea fi suspendat 4 ani! Comunicatul emis de ANAD

Hildeberto Pereira (28 de ani), atacantul echipei „U” Cluj, a fost testat pozitiv la furosemid, conform anunțului făcut de jucător pe 4 noiembrie. Agenția Națională...

Sfinții Mihail și Gavril se sărbătoresc pe 8 noiembrie – tradiții și obiceiuri

Sfinții Mihail și Gavril, cunoscuți și sub denumirea de Arhangheli, sunt figuri centrale în tradiția creștină, având un loc special în inimile credincioșilor. https://www.youtube.com/watch?v=Rb3LHk6m8j8 Sărbătoriți...
Ultima oră
Pe aceeași temă