Marea Britanie a acceptat ca „cecul plecării” din UE să fie de circa 50 miliarde euro, dar tergiversează rezolvarea problemei irlandeze.
Multă vreme prezentată ca primul obstacol în calea unui acord între britanici şi europeni asupra Brexit-ului, problema „cecului de plecare” a fost rezolvată. Dacă premierul britanic, Theresa May, a propus, pe 22 septembrie, plata a 20 miliarde euro, Marea Britanie a acceptat totuși să plătească 50 miliarde.
Costul „divorţului” între Londra şi cei 27 este unul dintre cele trei dosare-cheie, alături de statutul cetăţenilor europeni stabiliţi în regatul britanic şi Irlanda, asupra cărora UE solicită noi propuneri britanice până la debutul lunii decembrie, înaintea deschiderii negocierilor cruciale pentru Londra asupra viitoarelor relaţii comerciale.
Potrivit unei surse citate de „The Telegraph”, Theresa May a validat ansamblul angajamentelor luate de britanici, ca şi metoda de calcul al „restului de plată”, inclusiv angajamentele financiare din afara bugetului UE contractate în 28. Premierul britanic, supus presiunii adepţilor unui Brexit dur şi presei populare, a întârziat la maximum recunoaşterea precisă a datoriei britanice faţă de Uniune pentru că dorea să obţină rapid deschiderea de către Bruxelles a celei de-a doua faze de negociere.
În ce priveşte al doilea punct de negociere – garantarea drepturilor cetăţenilor –, progresele sunt substanţiale. Britanicii doresc simplificarea la maximum a procedurilor administrative pentru cetăţenii europeni stabiliţi în regat şi care doresc să rămână după data Brexit-ului – 29 martie 2019. Totuşi, Michel Barnier, şeful negociatorilor UE, şi echipele sale mai aşteaptă ca Londra să recunoască supremaţia jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii asupra jurisprudenţei britanice.
Quadratura cercului
În schimb, problema irlandeză pare de nerezolvat, în timp ce ambele părţi sunt încă de la început de acord asupra obiectivelor: prezervarea păcii între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda prin respectarea ”Good Friday Agrement”, acordul de pace semnat la 10 aprilie 1998, şi nu restabilirea frontierelor fizice între cele două Irlande în virtutea ”Common Travel Area”, zona comună de călătorie.
Unul dintre negociatorii europeni declara că problema irlandeză este „quadratura cercului”. Practic, Brexit-ul rupe uniunea vamală şi piaţa unică şi, în consecinţă, vor trebui restabilite controalele, în special sanitare, asupra mărfurilor provenite din Marea Britanie care vor intra în piaţa unică europeană. Dar, dacă posturile de frontieră sunt abolite, unde va avea loc controlul mărfurilor? Dificil de reamplasat aceste posturi pentru că 200 de rute leagă cele două Irlande. Singura soluţie tehnică ar fi reunificarea celor două Irlande, însă în plan politic este imposibil. Întâi pentru că Londra nu are în vedere nici o secundă ca Regatul Unit să se separe de acest teritoriu şi cu atât mai puţin de Partidul Unionist Democrat (DUP, în engleză) din Irlanda de Nord, care este aliat indispensabil al conservatorilor britanici în Camera Comunelor. Fără cei 10 deputaţi ai DUP, Theresa May nu ar mai avea majoritatea.
Nimeni nu poate rezolva problema irlandeză până la 15 decembrie. Dacă UE vrea să meargă mai departe şi să angajeze faza a doua a negocierilor, va trebui ca la Consiliul European să se accepte ideea ca dosarul irlandez să fie separat.
Dublinul le cere britanicilor un angajament scris că nu vor reconstitui o „frontieră dură” cu controale de poliţie şi vamale între Irlanda şi Irlanda de Nord.
Corespondentul „Monde” la Londra precizează că, în fapt, frontiera irlandeză post-Brexit va deveni o frontieră exterioară a UE şi cei 27 nu au nici un interes ca Irlanda de Nord să devină poartă de intrare ilegală în spaţiul lor comun.
Momentul este crucial pentru Republica Irlanda, membră a UE şi prima victimă potenţială a Brexit-
ului. În afara pericolului revenirii frontierelor, ţara se va confrunta cu probleme economice odată cu returul barierelor comerciale.
Faţă de complexitatea ecuaţiei irlandeze, unii observatori văd în reunificarea insulei – divizată din 1920 – singura soluţie reală. Theresa May a propus ca Marea Britanie să plătească doar 20 de miliarde euro
