Brexitul stârneşte dezbateri aprinse la nivel european. Uniunea Europeană trebuie să se asigure că Marea Britanie va fi, după Brexit, într-o situaţie mai dificilă decât acum, a afirmt, luni, cancelarul Austriei, Christian Kern, în timp ce Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat că Londra nu trebuie să primească tratament preferenţial, informează Mediafax.
„Un membru al unui club trebuie să aibă condiţii mai bune decât cineva care nu este membru al acelui club; prietenii noştri britanici trebuie să fie conştienţi că din aceste negocieri nu va rezulta nimic altceva. Orice altceva ar fi o capitulare din partea Europei”, a declarat cancelarul Austriei, Christian Kern, citat de site-ul agenţiei Bloomberg.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a atras atenţia, în aceeaşi conferinţă de presă, că Guvernul Theresa May va încerca să facă promisiuni în anumite domenii – spre exemplu în industriile oţelului, telecomunicaţiilor sau uzinelor chimice – pentru a obţine acorduri bilaterale cu state UE şi a diviza procesul decizional european în negocierile pe tema Brexit.
„Este în interesul nostru comun să nu existe astfel de aranjamente speciale. Marea Britanie va încerca să divizeze procesul decizional la nivelul celor 27 de state membre UE. Cele 27 de state membre nu ştiu încă, dar britanicii ştiu bine ce abordare să aibă. Ar putea promite unei ţări A un lucru, ţării B alt lucru şi ţării C altceva, astfel că se va ajunge să nu existe un front comun în negocieri”, a subliniat Juncker.