Atacatorul era născut în Marea Britanie, fiind cercetat de MI5 pentru fapte de violență extremistă, a declarat, joi, premierul Marii Britanii, Theresa May. Șefa Executivului britanic a mai adăugat faptul că, în aceste momente, suspectul nu se afla în vizorul poliției.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declarat că Guvernul britanic va aloca mai mulți bani pentru apărare și va dubla numărul de experți globali în ceea ce privește acțiunile și lupta împotriva terorismului.
"Aici, oameni de toate naționalitățile se adună și sărbătoresc libertatea. Acest om a comis un atac împotriva tuturor, împotriva oamenilor liberi de pretutindeni. În numele poporului britanic vreau să le mulțumesc tutror pentru sprijinul acordat și pentru solidaritatea arătată.
Ieri, în jurul orei 14.30, o mașină a condus cu viteză pe trotuar și a rănit 40 de cetățeni. Printre aceștia se numără turiști români, polonezi, chinezi și francezi. De asemenea, alți trei polițiști au fost răniți, iar ofițerul Keith Palmer a fost ucis. Acțiunile sale nu vor fi niciodată uitate. Colegii mei mi se vor alătura pentru a trimite condoleanțe celor care au fost loviți de tragedie.
În acest moment nu există onformații concrete de iminența unui atac terorist. Vom lua măsuri pentru a ne ajuta. Sute de agenți ai poliției au lucrat pe parcursul nopții pentru a descoperi cine a participat la acest complot", a declarat May.
Cei doi români răniți în atentatul din Londra sunt doi tineri constănțeni care își petreceau vacanța în capitala Angliei. Este vorba despre Andrei Burnaz, de profesie inginer, și de Andreea Cristea, arhitect, conform informațiilor furnizate de un prieten al celor doi, Andrei Popescu, consilier municipal.