Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, va fi primul oficial străin care va avea o întrevedere joi cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Potrivit publicaţiei The Guardian, cei doi vor discuta despre acordul privind securitatea statului japonez. Abe i-a reamintit candidatului republican de importanţa alianţei dintre cele două state.
În timpul vocalei campanii electorale a republicanului Trump, ţări asiatice precum Japonia şi Coreea de Sud au fost vizate, în nenumărate rânduri, de comentarii care susţineau retragerea trupelor militare americane din regiunea Asia-Pacific, în cazul în care cei doi aliaţi NATO nu vor suplimenta costurile protecţiei lor.
Reducerea angajamentului SUA în Asia ar dăuna intereselor majorităţii statelor asiatice, precum şi statului american.
Consilierii lui Donald Trump, Peter Navarro şi Alexander Gray, au declarat joi că preşedintele ales al SUA ”nu ar sacrifica niciodată economia statului american pe altarul politicii străine”, precizează sursa citată.