0.2 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialPremieră în Turcia. Guvernul a aprobat construirea unei BISERICI la Instanbul

Premieră în Turcia. Guvernul a aprobat construirea unei BISERICI la Instanbul

Guvernul de la Ankara a aprobat construirea, la Istanbul, a unei biserici pentru minoritatea siriacă, o premieră de la înfiinţarea Republicii turce în 1923. "Au fost restaurate mai multe biserici şi au fost redeschise publicului, dar nicio biserică nouă nu a fost construită până în prezent", a explicat acest oficial al guvernului sub acoperirea anonimatului. Papa Francisc a efectuat o vizită în Turcia la sfârşitul lui noiembrie, în timpul căreia s-a arătat îngrijorat de situaţia precară a creştinilor din Orient, ameninţaţi de islamiştii din Irak şi Siria, informează Mediafax

Guvernul de la Ankara, care speră să se alăture Uniunii Europene, a extins din această perspectivă drepturile minorităţilor religioase, restaurând biserici, mănăstiri, sinagogi şi restituindu-le proprietăţile.Creştinii sunt ultraminoritari şi adesea sunt victime ale atacurilor în Turcia, ţară laică dar în care musulmanii sunt în proporţie de 99 la sută şi unde regimul este acuzat de criticii săi de "derivă islamistă".

Biserica urmează să fie construită în cartierul Yesilköy, pe malul Mării Marmara, pe un teren acordat de municipalitate, a precizat oficialul. Yesilköy, situat pe malul european al Istanbulului şi cunoscut europenilor sub numele său vechi de San Stefano, adăposteşte deja trei biserici: armeană gregoriană, greacă ortodoxă şi catolică.

Construcţia sa, lansată în lunile următoare, va fi finanţată de o fundaţie care apără siriacii (ortodocşi şi catolici) ce trăiesc majoritatea în sud-estul Turciei şi al căror număr este estimat la aproximativ 20.000 de persoane.

 

Cele mai citite

Israelul a interceptat două „proiectile” trase deasupra teritoriului său din nordul Fâșiei Gaza

Armata israeliană a anunţat luni că a interceptat două "proiectile" trase deasupra teritoriului israelian din nordul Fâşiei Gaza, unde este în război de peste...

Părinții băiatului sârb care a ucis 10 persoane într-un atac la o școală au fost condamnați și închiși

Părinții unui băiat în vârstă de 13 ani din Belgrad au fost închiși, după ce acesta a împușcat mortal nouă elevi și un agent...

Un jaf armat asupra unui convoi al Programului Alimentar Mondial (PAM) s-a soldat cu doi morți în Fâșia Gaza

Două persoane au fost ucise duminică în Fâşia Gaza, unde situaţia umanitară este critică după mai bine de un an de război, în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă