3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialPosibilă prelungire a negocierlor privind programul nuclear al Teheranului

Posibilă prelungire a negocierlor privind programul nuclear al Teheranului

Un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat american a anunțat, duminică, la Viena, că marile puteri şi Iranul discută o eventuală prelungire a negocierilor privind programului nuclear al Teheranului, informează Mediafax.

"Discutăm între noi şi cu partenerii noştri din Grupul 5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) o serie de opţiuni. O prelungire a negocierilor este una dintre aceste opţiuni. Bineînţeles, vom discuta despre aceste opţiuni şi cu iranienii", a declarat acest diplomat, cu 24 de ore înaintea termenului pentru găsi un acord internaţional asupra programului nuclear controversat iranian.

Acest oficial al Departamentului de Stat a asigurat totuţi că ţările din cadrul Grupului 5+1 "rămân concentrate pe măsuri pentru obţinerea unui acord" complet până luni seara.

"Acest lucru nu înseamnă că am renunţat la discuţiile asupra mai multor subiecte importante şi să facem progrese în aceste chestiuni care trebuie să facă parte dintr-un acord complet", a adăugat diplomatul american.

Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a apreciat duminică că marile puteri şi Iranul sunt pregătiţi să facă "un ultim mare efort" în aceste negocieri.

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă