Prezent la lucrările Forumului Economic de la Davos preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat, într-un interviu publicat miercuri de ziarul elveţian Neue Zürcher Zeitung, că Vladimir Putin nu va obţine nimic de la ţara sa."Nu-i voi da nicio posibilitate lui Putin să ne ia vreun petic din teritoriul Ucrainei". Poroşenko a mai spus că "linia frontului pentru apărarea libertăţăii şi democraţiei se află în Ucraina", relatează AFP.
Preşedintele ucrainean a mai declarat că şi-a reînarmat puternic ţara în aceste ultime luni. "Începând din august şi până în ianuarie, am construit o armată foarte puternică. Peste 1.000 de tancuri şi vehicule blindate au fost livrate. În iunie nu mai aveam armată. Acum avem o armată", a subliniat el.
Politica apărării costă în prezent Ucraina 6,5 milioane de dolari pe zi, ceea ce explică urgenţa unui ajutor internaţional, a subliniat Poroşenko. Întrebat care sunt nevoile financiare ale ţării sale, şeful statului ucrainean a răspus că aşteaptă încheierea misiunii FMI la Kiev, pe 29 ianuarie. "În acel moment vom putea calcula suma necesară pentru finanţarea reformelor ţării", a apreciat el.
Preşedintele ucrainean a adăugat că încearcă "să nu întrerupă dialogul cu Putin". "Vorbim cel puţin o dată la două săptămâni", a dezvăluit el. "Dacă mă întrebaţi dacă am încredere în Putin, am să vă răspund că nu. Dacă mă întrebaţi dacă am încredere în UE, vă răspund da", a conchis Poroşenko, informează Mediafax.