16.1 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialParlamentul britanic a aprobat exploatarea GAZELOR de ȘIST de sub parcurile NATURALE

Parlamentul britanic a aprobat exploatarea GAZELOR de ȘIST de sub parcurile NATURALE

Parlamentarii de la Londra au aprobat, miercuri, un proiect care va permite activităţi de extracţie a gazelor de şist existente sub parcurile naturale naţionale, informează Reuters, citată de Mediafax.

Marea Britanie are cantităţi substanţiale de gaz de şist, iar premierul David Cameron vrea exploatarea în totalitate a acestor resurse.

Până acum, activităţile de exploatare a gazelor de şist în zona parcurilor naturale naţionale erau strict interzise, din raţiuni de protecţie a mediului.

Însă, prin votul de miercuri, activităţile de extracţie vor fi permise în rocile de sub rezervaţiile naturale. Extracţia gazelor se va face strict prin foraj de tip orizontal, iar sondele vor fi situate în afara parcurilor naturale.

Partidul Laburist (aflat în opoziţie) se opune acestor activităţi, criticând dur iniţiativa Guvernului conservator.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ucraina participă la un exercițiu NATO pentru testarea sistemelor anti-drone

NATO a încheiat săptămâna aceasta un exercițiu anti-drone major, la care Ucraina a participat pentru prima dată, alianța occidentală încercând să tragă urgent învățăminte...

Romgaz a încheiat un contract de creditare în valoare de 150.000 de milioane de euro

Linia de creditare este deschisă pentru 3 ani și va acoperi nevoile de capital de lucru ale Romgaz Romgaz a notificat investitorii de pe bursă...

Surpriza din tribune la Monaco – Barcelona. Michael Jordan, prezent la meci

Michael Jordan, legenda baschetului și considerat cel mai bun jucător din toate timpurile, a fost prezent pe Stade Louis II la meciul dintre AS...
Ultima oră
Pe aceeași temă