-2 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialPapa Francisc, în Coreea de Sud: Prima vizită a unui Papă în...

Papa Francisc, în Coreea de Sud: Prima vizită a unui Papă în Asia în ultimul sfert de veac

Papa Francisc efectuează prima vizită a unui papă în Asia în ultimii 25 de ani. Acesta se află, începând de joi, preț de cinci zile, în Coreea de Sud, într-o încercare de a consolida dezvoltarea catolicismului pe continent şi pentru a pleda pentru reconcilierea intercoreeană.

După ce a survolat China, avionul de tip Airbus A330 "Michelangelo Buonarotti" al companiei Alitalia a aterizat, la ora locală 10.15 (4.15, ora României), pe Aeroportul Incheon, unde a fost aşteptat de către preşedinta Park Geun-hye, scrie Mediafax.

Aproape în acelaşi moment Coreea de Nord trăgea spre mare trei rachete cu rază scurtă de acţiune, un mijloc utilizat frecvent de către regimul stalinist pentru a-şi manifesta nemulţumirea şi a ameninţa Seulul şi aliaţii acestuia.

Papa urmează să adrese un mesaj de la Seul, în apropiere de paralela 38, pe care a fost trasată linia de demarrcaţie dintre cele două Corei, într-o încercare de a ajuta la o apropiere între sudul capitalist şi nordul stalinist, despărţite din 1953.

El va oficia o "mesă pentru pace şi reconciliere" în Peninsula Coreea la Catedrala Myeong-dong de la Seul, pe 18 august, în a cincea şi ultima zi a vizitei sale în Coreea de Sud.

Autorităţile de la Phenian, care au refuzat participarea catolicilor nord-coreeni la întâlnirea cu Papa, garantează în principiu libertatea de cult, înscrisă în Constituţie.

Însă, potrivit ONU, creştinii care practică credinţa în afara asociaţiilor oficiale se expun unor persecuţii.

Creştinii, mai numeroşi ca budiştii

Catolicismul prosperă, în schimb, în Coreea de Sud, o ţară considerată un adevărat "tigru" asiatic, cu o creştere fulgerătoare, o ţară pe care Ioan Paul al II-lea a vizitat-o în 1989, mai arată sursa citată

Creştinii, de toate confesiunile, sunt mai numeroşi ca budiştii. Catolicii (10,7% din populaţie) formează o Biserică activă şi influentă, dar care este ameninţată de o anumită "cartelizare", pe care Papa urmează să o vizeze.

Din cauza decalajului orar, programul primei zile va fi mai uşor. Suveranul Pontif, în vârstă de 77 de ani, va fi primit la Casa Albastră, sediul preşedinţiei, în prezenţa a 800 de personalităţi din ţară, după care se va întâlni cu 35 de episcopi.

Primul dintre cele trei obiective ale vizitei, prezentate anterior de către Sfântul Scaun, este transmiterea unui mesaj de evanghelizare a Asiei – în care catolicii reprezintă 3,2% din populaţie şi înregistrează o creştere constantă – câtorva mii de tineri veniţi din 23 de ţări la o mini-întâlnire de tipul Zilele Tineretului Catolic în Asia. Nimeni nu se îndoieşte că tinerii catolici chinezi se afla în centrul atenţiei Papei.

Francisc tocmai s-a "adresat tuturor ţărilor de pe continent", aducând un mesaj pentru "viitorul Asiei", a declarat numărul doi de la Vatican, secretarul de stat Pietro Parolin, într-un interviu televizat.

"Vizita Papei este un simbol puternic al recunoaşterii de către Vatican a faptului că Biserica creşte cel mai rapid în Asia şi Africa subsahariană", consideră Lionel Jensen de la Universitatea americană Sfânta Maria.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă