1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialOpt presupuși teroriști, arestați în Spania

Opt presupuși teroriști, arestați în Spania

Opt presupuşi membri ai grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au fost arestaţi luni în Spania, sub acuzaţia că încercau să recruteze islamişti care să fie trimişi în Irak şi Siria, relatează BBC News online, preluat de Mediafax.

Autorităţile spaniole au descins luni dimineaţă la mai multe adrese din Madrid, în căutarea unor membri ai unei celule a grupului terorist Stat Islamic în Irak şi Levant. Liderul celulei teroriste a fost deţinut o perioadă în penitenciarul militar american de la Guantanamo Bay, după ce a fost arestat în Afganistan.

Potrivit presei spaniole, şase dintre cei opt suspecţi arestaţi sunt originari din Maroc, unul este din Argentina şi unul din Spania. Liderul celulei islamiste sunnite este Lahcen Ikasrrien şi a fost deţinut la Guantanamo Bay mai mulţi ani, fiind transferat în Spania în 2005, din lipsă de probe.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL) este afiliat reţelei Al-Qaida şi este foarte activ în conflictele din Irak şi Siria. În ultimele săptămâni, gruparea teroristă sunnită a ocupat numeroase provincii din nordul Irakului, iar acum avansează spre Bagdad.

Cele mai citite

Studiu: Peste 27% dintre români sunt pesimiști în legătură cu viitorul

Conform unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, peste un sfert dintre români (27%) se declară pesimiști în privința anului 2025, o creștere de...

Procurorul general al Israelului solicită anchetarea soției lui Benjamin Netanyahu

Procurorul general al Israelului, Gali Baharav-Miara, a solicitat joi deschiderea unei anchete în cazul soției prim-ministrului Benjamin Netanyahu, Sara Netanyahu, în urma unor acuzații...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă