Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat îngrijorat de o potențială creștere a antisemitismului, în special în Europa, pe fondul ofensivei militare a Israelului în Fâșia Gaza.
Într-un comunicat, Ban "deplânge o creştere recentă a numărului de atacuri antisemite, îndeosebi în Europa", în timpul manifestaţiilor de protest faţă de ofensiva israeliană în Gaza, transmite Mediafax.
El susţine că acest "conflict din Orientul Mijlociu nu ar trebui să ofere un pretext pentru o discriminare care ar putea afecta pacea socială oriunde în lume". Acest conflict "trebuie să se rezolve prin încetarea imediată a violenţei şi prin negocieri", a adăugat el.
O comisie a Parlamentului israelian s-a arătat îngrijorată, luni, de multiplicarea incidentelor antisemite în Europa în timpul manifestaţiilor propalestieniene de solidaritate cu Fâşia Gaza, mai scrie sursa citată.
Numeroase acte antisemite au însoţit recentele manifestaţii de solidaritate cu poporul palestinian de la Paris şi suburbiile capitalei franceze.