Barack Obama a propus, luni, ca poliţiştii americani să fie echipaţi cu minicamere video, la o săptămână după revoltele din Ferguson, în Missouri, unde un tânăr de culoare a fost împuşcat mortal la începutul lui august de un poliţist, relatează Mediafax.
Preşedintele american, care a reunit la Casa Albă reprezentanţi ai societăţii civile şi ai forţelor de ordine, a exclus în schimb posibilitatea de reducere a transferului de material militar către poliţie, anunţând pur şi simplu un decret pentru o mai bună încadrare a acestuia. În timpul primelor revolte la Ferguson, imaginile cu poliţişti în vehicule blindate pentru a contracara manifestanţii au animat dezbaterea cu privire la militarizarea excesivă a poliţiei americane.
"Am constatat că, în numeroase cazuri, aceste programe sunt foarte utile", a subliniat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, citând exemplul folosirii de către poliţia din Boston a unor echipamente militare în timpul atentatului din aprilie 2013, când două bombe artizanale au explodat în apropiere de linia de sosire a celebrului maraton din oraş.
Poliţia din Ferguson beneficiază, ca şi alte câteva mii de forţe de poliţie locale, de "programul 1033" care permite Pentagonului să îşi recicleze echipamentele (ochelari pentru vedere nocturnă, arme, vehicule blindate).
Obama a propus un plan de investiţii de 263 de milioane de dolari în trei ani pentru echipament şi formarea forţelor de ordine. Această sumă include un program de 75 de milioane de dolari care permite confinanţarea, în parteneriat cu autorităţile locale, până la 50.000 de minicamere care pot fi ataşate de corp.
El a cerut Congresului să lucreze cu el pentru a se asigura că forţele de ordine dispun "de resurse necesare pentru finanţarea formării şi tehnologiilor necesare care pot ameliora încrederea între comunităţi şi poliţie".
De la moartea lui Michael Brown, un tânăr de culoare ucis de un poliţist alb la 9 august la Ferguson (Missouri, centru) în circumstanţe controversate, numeroase voci se ridică pentru a cere ca toţi poliţiştii din ţară să fie echipaţi cu minicamere care pot fi ataşate la gât, la cămaşa uniformei sau pe ochelari.
O petiţie în acest sens, postată pe site-ul Casei Albe, a strâns 150.000 de semnături. Avocatul lui Michael Brown, Ben Crump, s-a pronunţat, de asemenea, în favoarea folosirii lor.
Aceste minicamere sunt deja folosite de poliţie în unele oraşe din Statele Unite precum Laurel, în Maryland (est). Ele sunt în testate la New York şi Washington. În programul testat din octombrie în capitala federală, imaginile înregistrate şi neutilizate pentru anchete sunt distruse după 90 de zile.
Anunţând înfiinţarea unui grup de lucru pentru ameliorarea legăturilor între forţele de ordine şi comunităţile locale, care va formula recomandări în următoarele trei luni, Obama şi-a afişat hotărârea. "De această dată, va fi diferit", a declarat el, recunoscând că au fost înfiinţate nenumărate grupuri de lucru pe acest subiect în trecut.
Preşedintele american, care a primit tineri militanţi pentru drepturile civice, a subliniat că a fost afectat de mărturiile tinerilor care "se simt marginalizaţi" şi au sentimentul că legea nu se aplică tuturor în acelaşi fel.