-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialBarack Obama: Putin nu îşi va schimba brusc poziţia faţă de Ucraina

Barack Obama: Putin nu îşi va schimba brusc poziţia faţă de Ucraina

Barack Obama a declarat miercuri că nu crede într-o schimbare bruscă a poziţiei lui Vladimir Putin, în legătură cu situaţia din Ucraina, subliniind că dificultăţile economice nu au avut încă un real impact politic în Rusia. "Continuăm să îi oferim o cale spre o soluţie diplomatică. Dificultatea este însă că, din punct de vedere politic, aceasta funcţionează pentru el doar pe plan intern, chiar dacă izolează complet Rusia la nivel internaţional", a declarat Obama, relatează AFP, preluat de Mediafax.

"Dacă mă întrebaţi dacă sunt optimist în legătură cu posibilitatea ca Putin să îşi schimbe subit starea de spirit, menţionez că aşa ceva nu se va întâmpla înainte ca tot ce se petrece la nivel economic să aibă impact politic în interiorul Rusiei", a adăugat preşedintele american.

"În special, acesta este motivul pentru care continuăm să menţinem presiunea", a declarat el, subliniind că sancţiunile occidentale au un "impact semnificativ" asupra economiei ruse.

Potrivit preşedintelui american, Putin "a fost luat prin suprindere de situaţia din Ucraina". "El a improvizat şi a adoptat o abordare naţionalistă îndreptată spre trecut, care îi înspăimântă pe vecinii săi şi face un rău enorm economiei" ruse, a adăugat Obama, menţionând că are o relaţie foarte "directă" cu omologul său de la Kremlin.

Cele mai citite

Ambasadorul Rusiei la București, găsit în stare de inconștiență

Diplomatul, în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din...

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...

Ambasadorul Rusiei la București, găsit în stare de inconștiență

Diplomatul, în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din...
Ultima oră
Pe aceeași temă