O şcoală coranică clandestină a fost descoperită de oamenii legii, în Franța, în urma unei percheziţii la o moschee din oraşul francez Villiers-sur-Marne, aflat la periferia Parisului, informează site-ul publicaţiei Le Monde, citat de Mediafax.
În urma percheziţiei, care a avut loc miercuri, trei persoane au fost arestate, printre care şi imamul moscheii Al-Islah, potrivit Ministerului francez de Interne.
Cele trei persoane au fost plasate în detenţie administrativă în „cadrul verificării dreptului lor de şedere în Franţa”, a mai comunicat Ministerul de Interne, care a reiterat „hotărârea absolută a Guvernului de a lupta împotriva islamismului radical prin toate mijloacele permise de lege”.
„Această şcoală coranică reprezenta un fel de secret al lui Polichinelle, însă trebuia să i se demonstreze existenţa”, a declarat un responsabil local.
Moscheea Al-Islah este cunoscută în special pentru că a fost frecventată de 12 persoane condamnate în aprilie pentru apartenenţă la un grup ce transporta terorişti către Siria.