În aceeași zi în care Parlamentul de la Chișinău a ratificat Acordurile de Asociere la Uniunea Europeană, Rusia a declanșat represaliile economice împotriva Moldovei prin interzicerea importurilor de alimente și semnarea unor acorduri comerciale cu Transnistria. Experții spun că Moscova nu poate presa prea mult Chișinăul din cauza României.
Parlamentul moldovean a ratificat miercuri tratatul de asociere la UE cu 59 de voturi „pentru”, în vreme ce toți cei 38 de deputați comuniști au ieșit din sală. În aceeași zi, Moscova a anunțat că importurile de bovine și de carne de vită procesată din România și importurile de carne procesată de vită, porc, oaie și cal din Republica Moldova sunt interzise. Motivul oficial este că în România ar fi existat un caz suspect de boala vacii nebune și că Moldova importă carne din România. Motivul real este că rușii au declanșat operațiunile de hărțuire economică a Moldovei și că vor să le inducă moldovenilor sentimentul că din România le vin numai nenorociri și că salvarea e tot la Moscova. Tot marți, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a semnat cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, o serie de acorduri comerciale care, potrivit lui Rogozin vor redirecționa exporturile Transnistriei dinspre Uniunea Europeană spre Rusia. El a acuzat totodată faptul că Acordurile de Asociere la UE ar încălca drepturile transnistrenilor, deși nu a precizat cum. Prin embargoul asupra vinului și produselor alimentare produse în dreapta Nistrului și tratament comercial preferențial pentru Transnistria, Rusia demonstrează încă o dată că nu este un broker onest și că încearcă să întoarcă Moldova de pe calea spre Europa.
Potrivit lui Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, „Moscova nu avea cum să nu reacționeze. Este în logica tehnicilor de putere specifice regiunii. Nu este vorba de considerente morale, ci de faptul că Moscova își va pierde prestigiul și influența, pe plan intern și regional, dacă nu face nimic. O Moscovă fără reacție este una fără credibilitate la Chișinău, Kiev, Tiraspol sau Minsk. Deci este aproape obligată să reacționeze. Dacă Moscova a făcut ce a făcut în state UE și NATO precum Polonia, Ungaria sau Bulgaria, ne putem imagina ce poate face în R. Moldova!”.
Drum greu înainte
Chiar dacă Moldova a ratificat Acordurile, lucrurile nu sunt ireversibile. „În acest moment, avertizează Dungaciu, R. Moldova nu are garantată perspectiva europeană și nici nu va fi ușor să o obțină, mai ales în condițiile în care oboseala extinderii este evidentă, la fel și eșecul așa-numitei Politici de vecinătate. Parcursul european al Chișinăului nu este deocamdată ireversibil. Moldova deschide două fronturi: cel european, prin care să convingă Bruxelles-ul să meargă mai departe, spre statutul de „stat candidat”, și cel răsăritean, prin care să convingă Rusia să o lase să meargă mai departe. Ambele sunt extrem de dificile.”
Evident, vor face totul să îi aducă pe comuniști la putere pentru a denunța tratatul de Asociere și a readuce Moldova în Uniunea Euroasiatică. Planul ar putea însă să se întoarcă împotriva Moscovei. Potrivit lui Dan Dungaciu, „din punct de vedere al securității, Moldova este un șvaițer. Rusia nu a împiedicat semnarea Acordului, în primul rând pentru că nu a putut, dar și pentru că va dori să arate că semnarea va aduce tensiuni interne, criză economică, destabilizare internă, deci că a fost o decizie proastă a elitelor de la Bruxelles și de la Chișinău, și pentru care populația va trebui să le sancționeze în toamnă. Nu va fi ca în Ucraina, cu preluări de teritorii, dar va fi tot dificil. Deja presa rusă a dat semnalul. Vorbim de embargouri la produse alimentare, generare de presiuni interne, resuscitarea Transnistriei, deschiderea chestiunii găgăuze, prețul la gaz, atacarea sistemului economico-financiar al republicii, deja profund penetrat de capitalul rusesc etc. Singura grijă strategică a Moscovei este, în realitate, una
singură: să nu cumva să ajungă, prin măsurile de retorsiune, să împingă R. Moldova în brațele României. Altă grijă nu are în raport cu Chișinăul!”.