Respingerea monedei euro, clauzele de salvgardare privind ajutoarele sociale şi aşa-numitul ”cec britanic”, prin care Marii Britanii i s-au returnat fonduri de la bugetul comunitar, sunt câteva exemple de derogări de care ea a beneficiat în aplicarea deciziilor europene. Regatul Unit şi-a evidenţiat întotdeauna particularităţile pentru a-şi apăra interesele într-o Uniune Europeană tot mai integrat, se arată într-o analiză a agenției EFE citattă de Agerpres.
Se pare că sentimentul de insularitate al marii Britanii riscă să culmineze la referendumul de pe 23 iunie cu Brexitul (ieşirea din blocul comunitar), mai arată agenţia EFE într-o analiză despre statutul special pe care această ţară l-a avut şi îl are în interiorul UE.
”Avem caracterul unei naţiuni insulare: independentă, tranşantă, îndârjită în apărarea suveranităţii noastre. Nu putem schimba această sensibilitate britanică (…) Şi datorită acestei sensibilităţi britanice, venim în Uniunea Europeană cu o mentalitate mai mult practică decât emoţională”, spunea premierul David Cameron, în ianuarie 2013. O declaraţie de intenţie care trei ani mai târziu avea să se materializeze în convocarea unui referendum pentru a spune ‘da’ sau ‘nu’ unei Europe de la care membrul ei cel mai rebel a smuls în luna februarie ultimele concesii.
Pragmatismul faţă de hotărârile luate de Bruxelles a fost evident încă de la primirea Marii Britanii în Comunitatea Economică Europeană (CEE), în anul 1973, atitudine pe care unii au văzut-o drept o frână pusă proiectului european.
De altfel, acea admitere a fost precedată de două veto-uri opuse de Franţa intrării Marii Britanii în CEE, preşedintele francez de la acea vreme, Charles de Gaulle, argumentând că ‘Marea Britanie nu mai înseamnă mare lucru’. Această admitere anevoioasă a ilustrat şi reticenţa Europei continentale în faţa primirii unei economii care avea nevoie de ajutor urgent, îşi aminteşte Stephen Wall, fost consilier al premierului Tony Blair.
După intrarea în CEE, laburiştii au ajuns la putere promiţând un referendum pe tema ieşirii din blocul comunitar. După ce guvernul de la Londra a obţinut avantaje bugetare din partea Bruxelles-ului, referendumul s-a desfăşurat în anul 1975 şi britanicii au ales rămânerea în CEE.
Patru ani mai târziu, în fruntea executivului de la Londra a ajuns conservatoarea Margaret Thatcher, care, în îndelungata ei guvernare (până în 1990), a impus o serie de reforme economice. Dar şi ea a atacat principiile de bază ale CEE, punctul culminant fiind faimosul discurs susţinut la Bruges (Belgia) în anul 1988. Totuşi, ‘Doamna de Fier’ nu a luat niciodată în considerare retragerea Marii Britanii din politicile esenţiale ale blocului comunitar şi a fost o apărătoare fermă a pieţei unice.
Însă ea a negociat şi obţinut în 1984 ‘cecul britanic’, o compensaţie primită de Marea Britanie pentru participarea la Politica Agricolă Comună (PAC), politică ce înghite şi astăzi cea mai mare parte a bugetului comunitar şi de care britanicii beneficiază foarte puţin, având în vedere sectorul ei agricol restrâns faţă de cel al altor membri.
Marea Britanie şi-a mai manifestat insularitatea prin refuzul de a adera la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, prin obţinerea clauzei de excludere voluntară ce i-a permis să nu adopte moneda euro, precum şi prin exceptarea de la aplicarea deciziilor ce ţin de domeniul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), inclusiv cele care privesc politica de azil.
Totuşi, un analist al filialei americane a German Marshall Fund, Michael Leigh, atrage atenţia că Marea Britanie nu este singura ţară din UE care se bucură de un ‘tratament special’. Astfel, deşi teoretic toate statele blocului comunitar sunt obligate să adopte moneda euro atunci când vor fi pregătite, Suedia şi Polonia au anunţat că nu intenţionează să introducă moneda comună, iar de clauza de excludere nu beneficiază doar Marea Britanie, ci şi Danemarca. Cât despre Schengen, nici Irlanda nu doreşte să facă parte din acest spaţiu, în timp ce Bulgaria, Cipru, Croaţia şi România nu au fost încă primite.
Marea Britanie mai beneficiază de o derogare şi de la aplicarea Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, după ce a solicitat, împreună cu Polonia, anexarea unui protocol privind prevalenţa legislaţiei naţionale.
Marea Britanie este pur şi simplu ‘mai tranşantă ca altele în apărarea intereselor ei atunci când se simte ameninţată de iniţiativele Bruxelles-ului’, punctează Michael Leigh.
Pentru a face campanie în favoarea rămânerii în UE, David Cameron a obţinut în februarie noi concesii, cele mai importante fiind promisiunea că Marea Britanie va fi exceptată de la participarea la o ‘Uniune tot mai strânsă’ şi aşa-numita ‘frână de urgenţă’, respectiv posibilitatea de a suspenda timp de patru ani ajutoarele sociale pentru imigranţii comunitari noi veniţi.
Deşi politicienii britanici eurosceptici, precum şi o parte a presei, i-au reproşat că a obţinut prea puţin, şeful executivului de la Londra s-a declarat mulţumit de acord şi desfăşoară în prezent o campanie activă pentru a-şi convinge concetăţenii să voteze pentru rămânerea în UE
