Lupte grele între separatiștii pro-ruși și armata ucrainiană în dimineața zilei de sâmbătă, la Doneţk, acolo unde auavut loc mai multe explozii puternice.
Potrivit Mediafax, primăria oraşului a semnalat un atac cu obuze în cartierul Kiivski, situat în partea de nord-vest, iar armata ucraineană a comunicat că a fost ţinta a numeroase atacuri în zona Doneţk.
Pe de altă parte, Valeri Ceali, consilier prezidenţial ucrainean, a acuzat Rusia că încearcă să invoce raţiuni umanitare pentru a interveni militar în Ucraina. "Un convoi umanitar rus se îndreaptă spre frontiera ucraineană, fiind escortat de vehicule militare ruse. Rusia încearcă să pătrundă cu trupe de menţinere a păcii pe teritoriul ucrainean, pentru a provoca un conflict de amploare", a precizat Ceali.