La Viena are loc, astăzi, o reuniune a comisiei comune însărcinată cu supervizarea acordului nuclear între Iran şi marile puteri, la cererea Teheranului, care denunţă reînnoirea sancţiunilor americane.
Şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini a fixat data reuniunii, având misiunea de a ţine legătura cu Iranul şi grupul „5 plus 1” (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), semnatarele acordului nuclear.
Reuniunea are loc cu zece zile înaintea investiturii preşedintelui american ales, Donald Trump, care, în campanie, a promis că va rupe acest acord care vizează împiedicarea Iranului să se doteze cu bomba nucleară. Intrat în vigoare în ianuarie 2016, acest acord a permis ridicarea unei părţi a sancţiunilor internaţionale impuse Iranului.
SUA au suspendat sancţiunile anti-iraniene legate de programul nuclear, dar au impus altele legate de nerespectarea drepturilor omului de către Teheran, de susţinerea terorismului în Orientul Mijlociu şi de programul său de rachete balistice.
„Gentlemanul din Golf“
Monarh şi diplomat, sultanul Qabus este un actor foarte discret în diplomaţia mondială şi unul dintre cei mai influenţi. De câţiva ani, sultanul Qabus, care conduce cu mână de fier „Elveţia Orientului Mijlociu”, joacă în culise un rol decisiv în regiune. Anthony Blinken, adjunctul secretarului de stat american, John Kerry, declara: „Fără el, nu ar fi fost nici un acord între Teheran şi Washington asupra dosarului nuclear”. De asemenea, fără el nu ar fi existat eliberarea ostaticilor francezi în Yemen. La el acasă, în Oman, iranienii şi saudiţii, fraţii duşmani ai Islamului, discută departe de privirile lumii.
Omanul este un stat foarte puţin vizibil pe scena mediatică regională, ceea ce nu-l împiedică să dispună de o diplomaţie extrem de activă. Sultanatul jocă un rol-cheie în Orientul Mijlociu datorită logicii sale de bună vecinătate pe care a ştiut să o facă să funcţioneze şi care a făcut din el un mediator de neocolit.
Oman duce o diplomaţie independentă de cea a vecinilor săi regionali, nu participă la nici un conflict şi menţine o capacitate de dialog cu toată lumea, fără să fie constrâns de alianţe. Rare sunt ţările care reuşesc să se extragă din raporturile de forţă. Cine, în afară de Oman, a făcut posibil un dialog între Arabia Saudită şi Iran? Ţările occidentale au înţeles rolul-cheie al Omanului. Pentru americani, Oman este poarta de intrare în Golf, gardianul strâmtorii Omuz şi trecerea obligatorie spre Asia.
Cheia acestei poziţionări este sultanul Qabus. De la preluarea funcţiei în fruntea Sultanatului, suveranul a fost cât mai pragmatic posibil. Oman nu dispune de bogăţii energetice importante, în schimb are o poziţie strategică interesantă din punct de vedere diplomatic şi geografic. Oman controlează cu Iranul Strâmtoarea Omuz, poarta Golfului Persic prin care tranzitează 40% din producţia mondială de petrol.
Problema succesiunii se acutizează
În vârstă de 74 ani, atipicul sultan este bolnav şi se deplasează în Germania pentru diagnostic şi tratament medical. Maladia de care suferă, se pare un cancer de colon sau de pancreas, pune problema succesiunii, care se anunţă delicată pentru că suveranul, reputat pentru gustul său pentru muzica clasică europeană şi rafinamentul foarte „british” şi care a modelat un stat pe măsură, nu are moştenitori.
În vreme ce suveranii din Golf caută să clarifice regulile succesorale ale căror imprecizii ar fi putut fi o sursă de instabilitate, chiar lovituri de stat, Qabus a ales să urmeze cutuma arhaică. În cele trei zile de după moartea sultanului, consiliul familiei sale Al Bou Said, care domneşte la Mascat din 1750, trebuie să desemneze un succesor dintre descendenţii lui Turki Ibn Said Ibn Sultan (1832-1888) şi, în cazul în care nu se ajunge la un acord, actualul suveran va lăsa în seifurile sale un plic sigilat în care se va afla numele celui pe care l-a ales pentru a-i lua locul – unul din cei trei nepoţi, Assad, Haitham sau Chihab. Qabus şi-a alungat tatăl de la putere în 1970, a rebotezat statul Mascat şi Oman în „sultanatul Oman”, unificând simbolic partea comercială cu relicvele imamatului ibadit, sectă a Islamului distinctă de sunnism şi şiism, majoritară în ţară.
