Legendarul muzician Bob Dylan, câştigătorul din acest an al premiului Nobel pentru Literatură, care a decis să nu participe la ceremonia de decernare a premiilor Nobel 2016, s-a răzgândit. Artistul a anunţat că va participa, totuşi, la evenimentul care va avea loc în capitala Suediei. Venerabila instituție a afirmat că are ”mari șanse ca laureatul să vină la Stockholm anul următor”, informează Agerpres.
Sara Danius, secretar permanent al Academiei Suedeze, a declarat la postul național suedez de radio că a primit confirmarea de la managerul lui Bob Dylan că artistul american va ajunge totuși la Stockholm. ”Atunci va avea o excelentă oportunitate de a-și ține cuvântarea”, a spus Danius. Discursul de acceptare a premiului este singura cerință pentru un laureat al prestigiosului premiu și trebuie realizat în decurs de șase luni începând cu data de 10 decembrie.
Laureații premiilor Nobel sunt onorați în fiecare an la 10 decembrie, data morții creatorului lor, industriașul, inventatorul și filantropul Alfred Nobel.
La data respectivă, laureații pentru medicină, fizică, chimie, literatură și economie își vor primi premiile din partea regelui Suediei și vor rosti câte un discurs la un banchet în fața a aproximativ 1.300 de persoane.