Secretarul de stat american John Kerry a denunţat miercuri ‘amplificarea militarizării’ de către Beijing în Marea Chinei de Sud, un teatru al tensiunilor între ţările asiatice, care îngrijorează Washingtonul, relatează AFP, citată de Agerpres.
‘Există probe, zilnic, privind o amplificare a militarizării, de o manieră sau alta. Este un lucru foarte îngrijorător’, a spus Kerry într-un briefing de presă de la Departamentul de Stat, după ce autorităţile taiwaneze au anunţat miercuri că China a desfăşurat rachete sol-aer pe o insulă din Marea Chinei de Sud.
Şeful diplomaţiei americane a reamintit că atunci când preşedintele chinez Xi Jinping a venit la Washington, la finalul lui 2015, el a declarat la Casa Albă, în prezenţa preşedintelui Barack Obama, că ‘China nu va militariza marea Chinei de Sud’.
‘Am avut discuţii serioase cu China şi cred că în următoarele zile vom avea noi discuţii serioase’, a spus şeful diplomaţiei americane. El şi-a exprimat speranţa că China va înţelege importanţa rezolvării chestiunilor de suveranitate teritorială în Marea Chinei de Sud ‘nu printr-o acţiune unilaterală, nu prin forţă, nu prin militarizare, ci prin diplomaţie şi colaborând cu alte ţări’ asiatice.
Beijingul a desfăşurat rachete sol-aer pe o insulă din marea Chinei de Sud a cărei suveranitate şi-o dispută cu statele vecine, au anunţat miercuri autorităţile taiwaneze, China afirmând că are dreptul să construiască sisteme de autoapărare în această regiune strategică.
Marţi, în încheierea unui summit informal între SUA şi ţările din Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), preşedintele Obama a pledat pentru ‘măsuri tangibile’ pentru diminuarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud între Beijing şi unele state vecine.
China revendică aproape în întregime marea Chinei de Sud, zonă strategică pentru comerţul mondial bogată în resurse petroliere şi de peşte.
În arhipelagul Spratleys, China a accelerat în ultimii ani construcţia insulelor artificiale, realizând piste pe care ar putea ateriza avioane militare. Acest lucru a dus la amplificarea tensiunilor cu ţările vecine – Vietnam, Taiwan, Filipine, Malezia şi Brunei. SUA, oficial, rămân neutre în chestiuni de suveranitate, dar denunţă din vara lui 2015 această ‘militarizare’ a regiunii de către Beijing şi susţine ţările din Asia de Sud-Est.