Premierul israelian Benjamin Netanyahu este pe cale de a renunța la marele plan de a intra pe piața europeană a energiei, cu gazoductul ce trebuia să treacă prin Turcia. Pentru Israel, piața europeană era cel mai grandios plan pentru valorificarea gazelor din bazinul mediteranean. Ceilalți beneficiari, cu care deja au fost semnate contracte, Egipt, Iordania și Autoritatea Palestiniană, sunt mici comparativ cu Europa.
Dar Franța și Germania consideră inacceptabilă asocierea cu Ankara. Turcia a devenit pentru europeni un partener atât de riscant, încât nu-și permit să depindă energetic de președintele Recep Tayyip Erdogan. Ceea ce i se reproșează acestuia este, în primul rând, dubioasa relație cu Vladimir Putin, cu care urmează a se întâlni din nou la 10 octombrie, la Istanbul, când președintele rus va ține un discurs la Congresul Mondial al Energiei. Iar strategia gazelor din Mediterana este responsabilă de războiul din Siria și de mult mai dubioasele alianțe ale tuturor cu președintele criminal Bashar al-Assad.
Ani de zile a fost păstrat secretul descoperirii imensului bazin gazeifer din Mediterana, pentru a se lăsa loc elaborării strategiilor energetice. Pe scurt, în 2010, în Marea Mediterană, concernul american Noble Energy a descoperit unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din lume, în Bazinul Levantin. Israelul și-a proclamat imediat dreptul de exploatare. Intenționat sau nu, israelienii i-au dat denumirea nefastă, cu conotații de apocalipsă biblică, Leviathan! Potențialul câmpului gazeifer, atât cât „a transpirat“ pe surse, este uriaș: 3.454 miliarde de metri cubi.
Potențialul energetic a implicat toate elementele conflictuale din regiune, Israelul, Siria, Fâșia Gaza, controlată de Hamas, Cipru. Libanul a cerut la ONU să i se recunoască dreptul de exploatare în apele sale teritoriale, iar cea mai vocală a fost mișcarea Hezbollah, susținută de Iran. Dintr-o dată, începem să înțelegem adevărata miza a războiului din Siria și paralizia comunității internaționale, care nu vrea să pună gaz pe foc, ci să-l exploateze conform propriilor interese.
Putin nu vrea să-și ia mâna de pe robinetul de gaze
După Leviathanul israelian, bazinul gazeifer al Siriei este la fel de important. Numai din exploatarea acestuia, Turcia, care importă 60-80% din necesarul de gaze din Rusia, și Europa ar fi scăpat de dependența de gazele rusești. Cei mai interesați de o alianță ar fi trebuit să fie Turcia și UE, iar Ankara a insistat în acest sens. SUA, de la care toată lumea aștepta să intervină în mod decisiv împotriva regimului Assad, nu are interese majore.
Cel mult, un monopol de exploatare a petrolului din regiunile controlate de kurzi în Siria și Irak, dar nu e un capăt de țară. Vorba unui general american: „Ce naiba căutăm noi în Siria?“. Qatarul și Turcia i-au prezentat lui Bashar al Assad un proiect de gazoduct Qatar – Arabia Saudită – Irak – Siria – Turcia, de unde putea fi exportat și spre Europa. Kremlinul l-a presat pe Bashar, prin generalii sirieni școliți la Universitatea Lomonosov, să nu semneze contractul cu Qatarul. Bashar a acceptat un proiect iranian, în care beneficiarii sunt Iranul, Rusia, China și India.
Între timp, Putin a luat caimacul și l-a pus pe Bashar să-i dea monopolul asupra exploatării, în schimbul ajutorului criminal pe care i-l dă ca să-l mențină la putere. Așa a ajuns să aibă bază în Portul Tartus, cu acces direct la exploatarea gazelor.
În weekendul trecut, Rusia a adus în Tartus, conform serviciilor secrete americane, sistemul antirachetă și antiaerian SA-23 Gladiator, cu o rază de acțiune de 240 de kilometri, menit să contracareze un eventual atac al americanilor.
