New York Times a publicat un interviu cu un bărbat care a luptat de partea jihadiştilor în Siria, iar acum este închis în Germania. Potrivit mărturiei lui, ISIS are o unitate secretă care planifică atacuri teroriste în întreaga lume.
Harry Sarfo, german şi ex-combatant al ISIS, a fost condamnat la 3 ani de detenţie pentru terorism şi îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoarea de maximă securitate din apropiere de Bremen. El a părăsit într-o zi a anului trecut oraşul Bremen şi după patru zile a reuşit să ajungă în teritoriul controlat de ISIS în Siria. Intervievat de ziariştii americani, el a relatat, între altele, despre întâlnirea cu membri ai serviciului secret al ISIS, purtând măşti pe faţă. Era înaintea atentatelor de la Paris şi din Bruxelles.
Unul din bărbaţii mascaţi i-a spus că organizaţia teroristă nu mai vrea europeni în Siria, fiind nevoie de ei acolo, pe continent, pentru a duce la bun sfârşit planul grupării de a propaga terorismul pretutindeni în lume. Omul mascat a explicat că grupul este bine implantat în unele ţări europene şi are nevoie de mai mulţi atacanţi în Germania şi mai ales în Marea Britanie. Persoana a precizat că se vrea ceva care să aibă loc în acelaşi timp: „Voiau atacuri simultane în Marea Britanie, Germania şi Franţa”.Unitate condusă de purtătorul de cuvânt al ISIS
Agenţii aparţineau unei unităţi de informaţii secrete a ISIS, cunoscută în arabă ca Emni, care a devenit o combinaţie între o forţă de poliţie internă şi o ramură cu acţiune externă, dedicată exportării terorii în străinătate, potrivit miilor de pagini de documente secrete şi de interogatorii germane şi austriece obţinute de New York Times.
Sarfo, ca şi alţi recruţi capturaţi de serviciile europene, descrie o organizare pe mai multe niveluri, sub comandamentul general din dispozitivul sirian principal al lui Abu Muhammad al-Adnani, cunoscut ca purtător de cuvânt al ISIS şi ca omul care a lansat în acest an apelul mondial pentru musulmani să atace „necredincioşii” oriunde în lume.
„Adnani este mult mai mult decât un purtător de cuvânt al grupului”, declară Thomas Joscelyn, de la Fundaţia pentru apărarea democraţiei din Washington, adăugând că „el este puternic implicat în operaţiuni externe. Este un fel de „da” administrativ sau „nu” la vârful piramidei, „care semnează planurile de atac, ale căror detalii sunt manipulate de subalternii săi”.
Emni, poliţia secretă a islamiştilor
Sarfo a precizat că înregis-trările video sunt examinate de Adnani în cadrul reuniunilor lunare ale agenţilor superiori. „Există o procedură de control. O dată pe lună, ei au o shura – adică o şedinţă, o reuniune –, unde toate înregistrările lor video macabre şi tot ce este important este analizat şi discutat. Abu Muhammad al-Adnani este şeful shura”. Safra a declarat că sub Adnani există un nivel de locotenenţi care planifică atacurile în diferite regiuni din lume şi un „serviciu secret pentru afaceri europene”, un „serviciu secret pentru afaceri asiatice” şi un „serviciu secret pentru afaceri arabe”.
Ceea ce întăreşte ideea că Emni este o parte esenţială a operaţiunilor ISIS, documente şi întrevederi indicând că unitatea are carte albă pentru recrutarea şi redirecţionarea agenţilor din toate zonele organizaţiei teroriste – de la cei nou-sosiţi la combatanţii din câmpurile de luptă, din forţele speciale ale organizaţiei şi din unităţile sale de comandouri de elită. Înregistrările interogatoriilor combatanţilor capturaţi de serviciile secrete occidentale relevă că agenţii sunt selecţionaţi după naţionalitate şi regrupaţi pe criterii de limbă în mici unităţi discrete, ai căror membri se întâlnesc adesea doar în ajunul plecării în străinătate.
Agenţi subterani în Europa
În propriile interacţiuni cu Emni, Safro a realizat că agenţii săi pregăteau un „portofoliu” mondial al terorismului şi căutau să umple golurile din reţeaua lor internaţională. A menţionat munca grupului de a construi o infrastructură în Bangladesh. Acolo, o echipă de trăgători ai ISIS a atacat o cafenea şi a luat ostatici, 20 dintre ei fiind ucişi. Safro a mai explicat că Emni conservă mulţi din agenţii săi subterani în Europa. Ei acţionează ca noduri care pot activa la distanţă potenţiali kamikaze, atraşi de propaganda organizaţiei teroriste.
Emni a devenit o rotiţă esenţială în maşinăria grupului jihadist şi stagiarii săi au comis atentatele din Paris şi au construit valizele-capcană utilizate într-un terminal al aeroportului şi în metroul din Bruxelles. Dosarele de anchetă dezvăluie că „soldaţii” Emni au fost trimişi deja în Austria, Germania, Spania, Liban, Tunisia, Bangladesh, Indonezia şi Malaysia.