Directorul Agenţiei naţionale de căutare şi salvare a declarat că, în cea de-a 11-la zi a operaţiunilor, a fost găsită coada avionului AirAsia care s-a prăbuşit în largul Indoneziei la 28 decembrie, relatează AFP, preluat de Mediafax.
Această descoperire ar putea fi un pas înainte în căutări, în măsură în care coada avionului conţine de obicei cutiile negre, cruciale pentru stabilirea cauzelor prăbuşirii avionului Airbus A320-200 cu 162 de persoane la bord. Avionul a dispărut de pe radare la scurt timp după decolarea din oraşul indonezian Surabaya, cu destinaţia Singapore. În pofida operaţiunilor de căutare de mare amploare întreprinse de Indonezia cu ajutorul altor ţări precum Franţa, Statele Unite şi Rusia, s-au înregistrat puţine progrese până în prezent din cauza vremii nefavorabile, potrivit autorităţilor indoneziene.
Oficialii indonezieni declaraseră anterior că au găsit cinci părţi mari din avion, fără a preciza despre ce elemente este vorba.
Autorităţile indoneziene suspectează Air Asia Indonesia, filiala companiei malaysiene AirAsia, că a folosit un culoar de zbor fără autorizaţie. Companiei i s-a suspendat săptămâna trecută autorizaţia de a folosi culoarul Surabaya-Singapore până la încheierea anchetei.
foto: Rex Features