Liderul socialiştilor moldoveni, Igor Dodon, a ameninţat cu proteste în cazul în care manifestanţii nu se vor retrage din stradă din cauza nemulţumirilor provocate de modul în care au fost organizate alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, în urma căruia el a înregistrat 52,18% din voturi, iar contracandidata sa, Maia Sandu, 47,82%, informează Radio Chișinău.
„La conferința de astăzi am punctat cîteva lucruri importante, mai ales în contextul speculațiilor care s-au pornit imediat după alegeri.
1. Atît rezultatele prezentate de CEC, cît și numărătoarea noastră paralelă au confirmat victoria mea în aceste alegeri. Iar reprezentanții OSCE, numeroși observatori, precum și de oficiali străini și lideri de stat au transmis mesaje prin care confirmă și ei rezultatul final al votării.
2. Regret poziția oponenților noștri, care nu au destulă maturitate politică să accepte realitatea și, cel mai rău, incită lumea la proteste. Prin așa atitudine, societatea va rămîne în continuare dezbinată și la un moment dat – incontrolabilă.
3. Vreau să vă spun că speculațiile care vin de pe dreapta pot provoca un val de contra-proteste pe stînga, un val enorm, fiindcă susținătorii mei sunt gata să iasă cu zecile de mii în nord, sud și centru pentru a apăra victoria. Și ei sunt foarte și foarte hotărîți să păstreze victoria dobîndită legal și cu atîta efort.
Însă asemenea proteste de ambele părți pot duce ușor la destabilizarea situației din țară, de care să profite unele forțe din exterior, specialiste în provocarea conflictelor și revoluțiilor. Așa că eu îndemn pe toți să se abțină de la acțiuni de protest.
4. Rămîne în vigoare propunerea mea cătrei liderii PAS și DA, de a ne întîlni și discuta rezultatele acesti campanii, precum și acțiunile pe care am putea să le organizăm ca politicieni ai opoziției.Îndemnul meu final este următorul, nu dați foc la casă, nu transformați tinerii în masă de manevre politice, nu provocați reacții cărora apoi nu le veți putea face față.
Noi chemăm susținătorii noștri la calm. Aștept și de la voi același lucru, dacă doriți binele acestei țări și așa dezbinate”, a scris Dodon pe Facebook.
Aproximativ 2.000 de persoane au ieșit în stradă, luni după-amiază, pentru a manifesta împotriva modului de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de duminică, dar și față de victoria socialistului Igor Dodon. În Chişinău, manifestanții s-au adunat la amiază în Piața Marii Adunări Naționale, chiar în fața sediului Guvernului, apoi s-au deplasat la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC), unde au cerut demisia conducerii acesteia, iar ulterior, după aproape două ore, s-au oprit în zona statuii lui Ștefan cel Mare din centrul municipiului.
Demonstraţii au avut loc şi în Bucureşti, Iaşi şi Galaţi. La Iaşi, tinerii s-au adunat în Piaţa Unirii, lângă statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ei purtând steaguri ale Republicii Moldova. Participanţii au scandat, printre altele, „Refuz, rezist, sunt anti-comunist”, „Ruşine, ruşine să vă fie”, „Basarabia e România” şi „Nu Dodon”. Manifestanţii au desfăşurat şi o pânză neagră de câţiva metri pătraţi, spunând că au adus-o „în semn de doliu faţă de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova”.
La Bucureşti, peste 150 de cetăţeni moldoveni au protestat în faţa Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti faţă de modul în care au fost organizate alegerile şi pentru că sute de oameni nu au putut să îşi exercite dreptul de vot la secţiile din mai multe ambasade, inclusiv în România.
Oamenii au scandat „Vrem să votăm!”, în condiţiile în care circa 70 de persoane nu au mai putut să îşi exercite dreptul constituţional în secţiile din Bucureşti. Buletinele de vot s-au terminat la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti duminică în jurul orei 19.00, cetăţenii moldoveni strânşi la coadă fiind îndrumaţi la secţia organizată în cadrul Consulatului Republicii Moldova la Bucureşti.
Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, a ieşit să discute cu protestatarii. „Eu am comentat situaţia de ieri. Am spus că ambasada a solicitat suplimentarea buletinelor de vot, lucru care nu a fost posibil pentru că legislaţia permite doar 3.000 de buletine pe secţie”, a declarat ambasadorul.
Şi la Galaţi s-au organizat proteste de susţinere a basarabenilor, aceştia scandând lozinci precum „Vrem alegeri repetate”, „Mai vrem o ţansă” şi „Vrem viitor fără Dodon”.
„Este o zi de doliu pentru studenţii basarabeni din Galaţi. Noi suntem nemulţumiţi de rezultatele alegerilor. Au fost fraudate, iar buletinele de vot insuficiente. Noi am ieşit afară pentru cei care sunt acasă, fiindcă noi suntem aici în Uniunea Europeană, dar ei ce o să facă? Acesta nu e un protest, e doar o adunare paşnică. Aşteptăm multe. Vreau un al treilea tur şi mai vreau ca cei de acasă să ne audă vocea şi să se schimbe ceva”, a spus Petronela, o studentă din Republica Moldova.
Grupului de tineri li s-au alăturat şi unii membri PMP, candidaţi la alegerile prezidenţiale din România, din 11 decembrie, între care Cătălin Cristache, liderul PMP Galaţi, primul pe listă la Camera Deputaţilor, şi Marius Stan, fostul primar al Galaţiului şi primul pe lista de la Senat.