Maratonul angajat sâmbătă de Eurogroup pentru reluarea dialogului între Atena şi partenerii săi europeni a prelungit marea busculadă. Summitul UE de duminică a fost anulat şi dezbaterile asupra crizei Greciei s-au limitat la liderii zonei euro, pe fondul unor divergenţe majore.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat duminică anularea summitului UE prevăzut pentru seară asupra crizei elene, acesta fiind înlocuit de altă reuniune, limitată la liderii zonei euro, pentru discutarea unei eventuale salvări financiare a ţării, condiţie a menţinerii ei în zona monedei unice.
Discuţiile la nivelul miniştrilor de Finanţe ai zonei euro (Eurogroup) s-au reluat ieri la ora 11.00, după ce fuseseră suspendate în ajun din cauza lipsei de consens după nouă ore de negocieri tensionate. Vice-preşedintele Comisiei însărcinat cu moneda unică, letonul Valdis Dombrovskis, estima că „este foarte puţin probabil“ ca miniştrii să se înţeleagă asupra deciziei deschiderii de negocieri de fond pentru un nou plan de ajutor financiar pentru Atena. Cu alte cuvinte, problema mandatului negocierilor urma să fie transmis summitului zonei euro.
Reuniunea Eurogroup avea ca obiectiv ajungerea la un text comun ce urma să fie punct de plecare pentru ajungerea la un nou plan de ajutor pentru Atena, al treilea din 2010, în schimbul programului de reforme prezentat de guvernul de stânga al premierului grec, Alexis Tsipras, creditorilor ţării – UE/BCE/FMI. Dar promisiunile lui Tsipras din ultimele zile, după luni de amânări şi arătat cu degetul spre alţi vinovaţi, nu mai sunt suficiente pentru unele ţări din zona euro, care estimează că încrederea a fost înșelată. Tsipras propusese o listă de reforme care includea anularea bonusurilor la pensii, creșterea TVA la 24%, creșterea impozitelor marilor companii de shipping și asupra celor mai bogate. Chiar dacă aceste propuneri reprezintă exact contrariul a ceea ce votaseră grecii la referendumul antiausteritate, surse de la Bruxelles au declarat pentru BBC că este „prea puțin prea târziu“ și că Tsipras nu mai are nici o credibilitate.
O problemă de încredere
Germania, Finlanda, Belgia, Slovacia, Slovenia și statele baltice compun linia dură care cere Atenei reforme votate cât mai rapid posibil. Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schauble, a estimat că „încrederea a fost distrusă într-un mod incredibil în cursul ultimelor luni“ şi în acest stadiu „condiţiile nu sunt suficient reunite“ pentru garantarea punerii în practică a tăierilor bugetare şi a măsurilor promise de executivul elen. În tabăra „amicilor“ Greciei, Franţa se află puţin izolată, fiind susţinută de Cipru, vecina Greciei care refuză ideea unui Grexit, din raţiuni istorice, geografice şi geopolitice. Eşecul Eurogroup de sâmbătă a adus la suprafaţă diviziuni în sânul zonei euro care dau prea puţine speranţe asupra unui acord între miniştrii de Finanţe, duminică. Aşa cum preciza şi preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, „principala problemă este încrederea între Grecia şi partenerii săi europeni“. Chiar de la sosirea miniştrilor de Finanţe la Bruxelles, au apărut două tabere – prima, destul de optimistă, a doua mai mult dubitativă.
Ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin, a estimat că guvernul grec a obţinut un mandat clar din partea Parlamentului său pentru a merge mai departe cu măsurile de redresare, omologul său italian fiind de aceeaşi părere. Dar acest aviz pozitiv nu a fost împărtăşit de toţi. „Mai multe guverne, între care şi al meu, au serioase dubii asupra angajamentelor guvernului grec şi asupra capacităţii acestuia de a aplica reformele propuse“, declara Eric Wiebes, secretarul de stat olandez al Finanţelor.
Germania şi Finlanda estimează că este imposibil să acorzi încredere guvernului Tsipras pentru a implementa în mod real ceea ce promite şi consideră că guvernul elen nu caută decât să câştige timp şi să îngroape reformele, unele după altele după ce va scădea tensiunea. Or, pentru Berlin şi Helsinki, reformele ar trebui aplicate de săptămâna viitoare. De unde ideea lui Schauble de crearea a unui fond care ar regrupa în afara Greciei, activele pe care guvernul a promis că le va privatiza. Totul arată că summitul zonei euro va fi furtunos şi prelungit, având în vedere divergenţele persistente între cei care cer menţinerea Greciei în zona euro şi cei care vor o ieşire temporară a Atenei pe termen de cinci ani. Preferabilă o „amputare“ decât menţinerea Greciei într-o comă prelungită şi foarte dureroasă pentru greci.
Capitularea lui Tsipras
Premierul grec, Alexis Tsipras, a cedat la majoritatea exigenţelor Bruxelles-ului şi FMI-ului pentru a-şi salva postul şi a putea evita un Grexit. Ele sunt la antipozi faţă de programul electoral al partidului său, Syriza – stânga radicală, antiliberală şi anti-austeritate, aşa cum era formulat înaintea venirii la putere a lui Tsipras, la finele lunii ianuarie. Premierul elen a transmis, joi, la Bruxelles o cerere de ajutor financiar însoţită de o listă de reforme, majoritatea fiind cele propuse de creditori înaintea referendumului. Vineri, a supus acest plan în Parlament şi a primit aprobarea a 251 din totalul de 300 de deputaţi ai instituţiei.
Germania cere un Grexit de 5 ani
Ministrul german de Finanţe a făcut să circule o scrisoare, datată 10 iulie, în care sunt expuse toate scenariile pentru Grecia, inclusiv cel al unei ieşiri temporare din zona euro. „În cazul în care sustenabilitatea datoriei şi propunerile de reforme nu vor fi realiste, va trebui propusă Greciei o ieşire temporară din zona euro, cu o posibilă restructurare a datoriei, în următorii cinci ani“. Surse de la Bruxelles precizează că „Nu se poate decreta un Grexit, tratatele nu prevăd abandonul din partea unei ţări din zona euro. Dar am putea utiliza articolul 352 al Tratatului Uniunii, care prevede adoptarea de către Consiliu, statuând unanimitatea asupra propunerilor Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European, de măsuri adecvate pentru realizarea obiectivelor vizate de Tratate. Se poate acţiona pentru a permite BCE să autorizeze Atena să emită o altă monedă decât euro. Avantajul este că Grecia nu ar ieşi din zona euro şi noi nu vom avea impresia că a fost ştirbit caracterul ireversibil al euro“.
Planul german cere între altele şi ca Grecia să transfere active de stat în valoare de 50 miliarde euro într-un fond de urgenţă, propus pentru privatizare, care va fi gestionat de un organism extern. Planul apare într-un document al ministerului german de Finanţe şi vizează fie transferuri de bunuri de stat sau un „time-out“ temporar din zona euro. Un astfel de fond care practic amanetează resursele Greciei, dar este gestionat de alţii, este un precedent periculos, susţin unii economişti, existând riscul pierderii tezaurului naţional fără o guvernare responsabilă, care ar fi nevoită să vândă pentru a supravieţui.
Goldman Sachs şi datoria elenă
Criza greacă a readus în atenţie banca Goldman Sachs, care ar putea fi urmărită pentru că a ajutat la escamotarea datoriei Greciei când s-a alăturat euro. În 2001, banca americană a propus Greciei tehnici financiare care i-au permis să falsifice conturile disimulând tranzacţiile. Iar banca a încasat aproape 300 milioane dolari.
După ce a fost acuzată că a provocat falimentul companiei AIG de asigurări, Goldman Sachs a fost arătată cu degetul de media americană care i-a reproşat că a jucat un rol major în criza Greciei privind datoria sa publică. New York Times a publicat informaţii potrivit cărora Goldman Sachs, cu sprijinul altor bănci de pe Wall Street ca JP Morgan Chase, a dezvoltat tehnici care au permis Greciei să se împrumute, dar ascundeau amploarea datoriei sale timp de mai mulţi ani. În 2001, Grecia îşi făcea intrarea în zona euro. Pentru a se alinia la condiţiile din tratatele în vigoare în materie de deficit, ţara a ales să împrumute miliarde „şi să continue să trăiască peste mijloacele sale în loc să reducă cheltuielile sau să crească impozitele“, scrie NYT. Goldman Sachs a contribuit la stratagemă prin intermediul unui „swap de devize“, adică un schimb de monedă în loc de un împrumut tradiţional. Această tehnică, legală, a permis Greciei să împrumute fără ca amploarea să apară în statisticile oficiale. Iar Goldman Sachs a încasat comisioane de 300 milioane dolari. Afacerea s-a repetat în 2002 şi aceleaşi metode au fost utilizate de alte ţări din Europa, între care Italia, Spania, Portugalia. Goldman Sachs a fost urmărită în justiţie pentru rolul de bancă de piaţă până în 2009, trei luni înainte ca „afacerea greacă“ să izbucnească, făcând să tremure lumea finanţelor.
De la Goldman Sachs la BCE
Visteria Greciei este goală şi băncile elene supravieţuiesc datorită ajutorului special de urgenţă acordat de Banca Centrală Europeană. Preşedintele ei, Mario Draghi, fost VIP la Goldman Sachs, este se pare un bancher cunoscător al „afacerii elene“.
Perioada cât Mario Draghi a lucrat la Goldman Sachs – între 2002 şi 2005 – constituie o zonă de umbră în parcursul profesional al preşedintelui BCE. În special, rămâne un mister rolul său în afacerea mascării conturilor Greciei. În 1999, când se decidea crearea euro, Grecia nu putea adera la mondeda unică, Atena fiind la ani-lumină distanţă de criteriile foarte riguroase enunţate de Tratatul de la Maastricht. Pentru a se alătura, grecii nu aveau altă şansă decât ascunderea deficitelor.
În acest context, în 2000, Goldman Sachs International, filiala britanică a băncii americane de afaceri, vinde guvernului socialist al lui Costas Simitis un „swap în devize“ care a oferit Greciei un mod de a se proteja de efectele schimbului transformând în euro datoria iniţial emisă în dolari. Şiretlicul a permis Greciei să înscrie această nouă datorie în euro în bilanţul exterior şi să o facă să dispară imediat. Comisionul băncii a fost pe măsură.
În această etapă intervine Mario Draghi, care afirma că a lucrat pentru Goldman Sachs din 2002 şi nu avea nimic de a face cu escamotarea orchestrată de banca americană în urmă cu doi ani. Şi a părăsit banca în 2005, un an înainte ca Goldman Sachs să revândă în condiţii încă necunoscute, „ni vu ni connu“, o parte a „swap“ către Banca Naţională a Greciei, condusă de un fost „goldman“-ist. Între aceste date, Draghi era asociat la Goldman Sachs, „vicepreşedinte petru Europe-Goldman Sachs International, întreprindere şi datorie suverană“, titulatură care lasă de presupus că Draghi a asigurat supravegherea contractului grec. Două luni după sosirea sa la 133 Fleet Street, sediul neogotic al Goldman Sachs International, Draghi semna un articol cu Robert C. Merton, Premiul Nobel pentru Economie, în care justifica recurgerea la aceste practici legale de disimulare a creanţelor „pentru stabilizarea veniturilor din impozit şi evitarea acumulării datoriilor“.
Reţeta „swap“ pentru Europa
Potrivit New York Times, care citează un ex-bancher de la Goldman Sachs, Draghi a fost însărcinat să vândă în toată Europa acest tip de produs financiar, „swap“ ce permitea ascunderea unei părţi a datoriei suverane. Relaţiile lui Draghi cu Goldman Sachs datează din perioada privatizărilor italiene, la începutul anilor 1990, când era director al Trezoreriei. Goldman Sachs, care căuta să ocupe un loc pe continentul european, şi-a luat partea leului în acel program uriaş. Instituţia a obţinut în special, mandatul pentru cesiunea în 1993 a gigantului hidrocarburilor, ENI. La Roma, mulţi, între care fostul preşedinte al Italiei, Francesco Cossiga, l-au acuzat pe Draghi că a favorizat viitorul său angajator în atribuirea de contracte de denaţionalizare.
Geopolitică
În confruntarea asupra crizei datoriei Greciei, geopolitica şi politica internă trag în direcţii opuse. Amplasarea strategică şi relaţiile Greciei cu Rusia dau noului guvern al stângii radicale al lui Tsipras un atu în lupta pentru a face creditorii din UE să cedeze din exigenţele asupra austerităţii şi să dea Atenei mai mult timp pentru rambursarea datoriei, asta dacă o va face vreodată. Desigur, aşa cum declară politicienii şi analiştii economici, o ieşire a Greciei din zona euro nu ar reprezenta o catastrofă pentru Uniunea monetară şi Uniunea Europeană, dar există pericolul contagiunii. Analiştii UE precizează că în cazul căderii „verigii slabe“, pieţele se vor concentra imediat asupra cărei ţări ar putea urma Greciei. Decenii întregi, partenerii occidentali ai Greciei au închis ochii la guvernarea defectuoasă şi incontinenţa financiară a Atenei, vărsând bani pentru a susţine ţara departe de Moscova. În 1974, preşedintele Harry Truman a proclamat doctrina potrivit căreia SUA „ajută popoarele libere“ contra „regimurilor totalitare“, în mijlocul unui război civil grec în care Washingtonul a finanţat apărarea contra insurgenţei comuniste pro-sovietice. Numeroşi greci sunt încă furioşi pe susţinerea americană a juntei militare care a guvernat ţara lor între 1967 şi 1974. Grecia democratică s-a alăturat UE în 1981 şi în cursul ultimelor două decenii a primit anual transferuri nete echivalente cu 4% din PIB din bugetul comunitar pentru dezvoltarea sa economică. Până a intrat în zona euro, în 2001. Apartenenţa la această uniune monetară i-a adus cele două planuri de salvare UE/FMI în valoare de 240 miliarde euro acordate în 2010 şi 2012 în schimbul unor reforme severe.
Moscova, în aşteptare?
Argumentele geopolitice pentru ajutarea Greciei pot fi mai puternice ca niciodată, în contextul puterilor occidentale aflate în relaţii tensionate cu Rusia din cauza implicării Moscovei în conflictul din estul Ucrainei şi al ascensiunii euroscepticilor populişti ai extremei de dreapta şi de stânga în numeroase state din UE. Dacă Grecia nu va reuşi să ajungă la un nou acord cu creditorii săi europeni şi va ajunge la o ieşire din moneda unică, sunt destui la Atena care doresc să se întoarcă spre Moscova pentru un ajutor financiar.
Ministrul Apărării, Panos Kammenos, dreapta ultra-naţionalistă în coaliţie cu extrema stânga radicală Syriza, a lui Tsipras, a căutat în mod deschis să joace cartea Rusiei pentru a obţine concesii din partea Berlinului. „Dacă vom vedea că Germania rămâne rigidă atunci vom avea obligaţia să trecem la planul B – obţinerea finanţării din altă sursă (…) care ar putea fi SUA, sau Rusia, China sau alte ţări“.
Alexis Tsipras trebuie să convingă că are voinţa să implementeze reforme pe termen lung capabile să transforme statul grec în stat modern, la înălţimea standardelor europene.
