15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialGeorgia neagă amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul său

Georgia neagă amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul său

Reprezentantul special al premierului georgian pentru relaţii cu Rusia Zurab Abaşidze a declarat luni că nu există un plan cu privire la desfăşurarea unui sistem de apărare antirachetă NATO pe teritoriul Georgiei, relatează agenţia rusă RIA Novosti în pagina electronică, informează Mediafax.

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei ruse, Aleksandr Lukaşevici, a exprimat anterior îngrijorarea Moscovei faţă de cererea ministrului georgian al Apărării Irakli Alasania privind plasarea unui scut antirachetă pe teritoriul Georgiei.

"În ceea ce priveşte declaraţia domnului Lukaşevici, potrivit căreia Georgia speră să găzduiască infrastructuri aparţinând Statelor Unite sau NATO pe tritoriul său, ţin să reafirm din nou că nu există niciun plan în acest sens şi că acest subiect nu este examinat, pentru moment. Este sigur că Moscova nu-l ignoră", a declarat Abaşidze într-un interviu pentru o publicaţie georgiană.

Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a declarat anul trecut că Georgia ar putea să se alăture forţelor de reacţie ale Alianţei Nord-Atlantice, în 2015. Premierul georgian Irakli Garibaşvili a anunţat în ianuarie că ţara speră să integreze planul de acţiune în vederea aderării la NATO (MAP) la summitul NATO din 2014. Însă preşedintele american Barack Obama a declarat că NATO nu intenţionează să se extindă, pentru moment.

Cooperarea între Georgia şi NATO a început în 1994 cu aderarea Tbilisi la Programul Parteneriatului pentru Pace. După "revoluţia trandafirilor" din 2004, această cooperare s-a intensificat. La summitul NATO de la Bucureşti, în aprilie 2008, participanţii au reafirmat că Georgia şi Ucraina ar putea, la un moment dat, să devină membre ale Alianţei Nord-Atlantice, cu conduiţia să îndeplinească exigenţele organizaţiei.

Cele mai citite

Fanii lui Liverpool resping ideea ca Elon Musk să devină proprietarul clubului

Suporterii „cormoranilor” se tem că identitatea clubului ar fi afectată sub conducerea miliardarului Fanii lui Liverpool și-au exprimat nemulțumirea față de posibilitatea ca Elon Musk,...

Mikel Arteta dă vina pe minge pentru înfrângerea Arsenalului cu Newcastle: „Este înșelătoare”

Antrenorul spaniol al lui Arsenal a invocat caracteristicile mingii utilizate în Cupa Ligii pentru justificarea înfrângerii cu 0-2 în fața lui Newcastle. Arsenal a pierdut...

România rămâne cea mai săracă țară din UE, cu o treime din populație expusă riscului

Conform celui mai recent raport al Băncii Mondiale, România ocupă ultima poziție în Uniunea Europeană din punct de vedere al prosperității economice, având o...
Ultima oră
Pe aceeași temă