0.2 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialFRANŢA: Un nou zbor misterios deasupra centralei nucleare Nogent-sur-Seine

FRANŢA: Un nou zbor misterios deasupra centralei nucleare Nogent-sur-Seine

Centrala Nogent-sur-Seine, din provincia Champagne, a anunţat că agenţii săi de securitate au observat vineri "două obiecte zburătoare survolând rezerva funciară din zona centralei". Între începutul lui octombrie şi începutul lui noiembrie, 18 zboruri au fost detectate deasupra sau în apropierea diferitor instalaţii, unele simultan, acreditând ipoteza unei acţiuni coordonte de către persoane ale căror identitate şi motivaţii rămân o enigmă, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Cazul a relansat dezbaterea asupra securităţii instalaţiilor nucleare din Franţa, Guvernul dând asigurări că nu există nicio temere, în timp ce Greenpeace, care dă asigurări că nu are nimic de-a face cu aceste operaţiuni, acuză autorităţile că "minimalizează" pericolul.

Survolarea centralelor nucleare este interzisă pe o rază de cinci kilometri şi la altitudinea de 1.000 de metri în jurul instalaţiilor. Spaţiul aerian deasupra centralelor nucleare este supravegheat de aviaţia militară, în urma unui acord cu EDF. Toate cele 58 de reactoare ale Franţei sunt exploatate de EDF.

Cele mai citite

Părinții băiatului sârb care a ucis 10 persoane într-un atac la o școală au fost condamnați și închiși

Părinții unui băiat în vârstă de 13 ani din Belgrad au fost închiși, după ce acesta a împușcat mortal nouă elevi și un agent...

Israelul a interceptat două „proiectile” trase deasupra teritoriului său din nordul Fâșiei Gaza

Armata israeliană a anunţat luni că a interceptat două "proiectile" trase deasupra teritoriului israelian din nordul Fâşiei Gaza, unde este în război de peste...

OMS cere din nou Chinei date despre înţelegerea modului în care a început pandemia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei – la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 – să împărtăşească datele şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă