Curtea de Apel din Paris a suspendat, marţi, ancheta ce urmărea punerea sub acuzare pentru corupţie a fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy. El este suspectat că a încercat să obţină informaţii de la un magistrat într-un dosar judiciar care îl viza, a anunţat miercuri o sursă apropiată dosarului, citata de AFP şi preluată de Mediafax.
Decizia preşedintei camerei de instrucţie nu a fost motivată şi nu este susceptibilă de recurs, relatează AFP.
Hotărârea instanţei are loc la câteva zile după oficializarea întoarcerii lui Sarkozy pe scena politică şi anunţul privind candidatura la preşedinţia partidului său, UMP.
ştire în curs de actualizare