Două persoane au murit și alte nouă sunt date dispărute, după ce un imobil de locuințe s-a prăbușit, joi, într-o stațiune de pe insula spaniolă Tenerife din arhipelagul Canare, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Vineri în zori, echipele de salvare au extras de sub dărâmături trupul celei de-a doua victime, o femeie, după ce primul cadavru, tot al unei femei, fusese găsit joi seară.
Sunt în continuare daţi dispăruţi nouă din cei 28 de locuitori ai imobilului de patru etaje, situat pe Playa de Los Cristianos, foarte frecventată de turişti, un fost port pescăresc devenit una dintre staţiunile cele mai populare din Tenerife, în oraşul Arona.
Trei persoane, un tânăr italian şi două spaniole, au fost rănite, dintre care una grav.
Patru imobile din vecinătate au fost evacuate, iar zeci de familii au fost cazate provizoriu la rude, în hoteluri sau campinguri.
Video of the first moments after the building collapse in Tenerife.
Via @rafaleonortega pic.twitter.com/RkSCAa97Od— The Spain Report (@thespainreport) April 14, 2016