Sute de persoane au fost salvate, vineri, la Stockholm, de un bărbat care conducea o dubă de securitate, în momentul în care un camion urma să intre în mulțimea adunată într-o zonă centrală din capitala Suediei. Este vorba despre Santiago Cueva, un tânăr de 27 de ani, potrivit Daily Mail.
Tânărul se afla în duba sa, în fața magazinului Åhlens, când a văzut un camion care a intrat, în viteză, pe o stradă aglomerată din Stockholm, măturând tot ce prindea în calea sa. Într-un interviu acordat exclusiv MailOnline, bărbatul a mărturisit că primul gând a fost că trebuie să protejeze Parlamentul suedez, care se afla la 500 de metri de zona atacului.
„Am văzut cum camionul dărâma totul în calea sa – băncuțe, flori și corpuri de iluminat stradale. Apoi am început să văd cum oamenii se prăbușesc. Am avut certitudinea că acel camion se îndreaptă spre Parlament. Era clar că intenția șofrului era să își continue drumul pe strada Drottninggatan și să ajungă la Parlament. Cel mai clar îmi amintesc zgomotul. Era un zgomot foarte puternic care venea dinspre camion; bubuiturile care se auzeau atunci când lovea oamenii. Iar acest zgomot era din ce în e mai intens. A fost neplăcut să aud (n.r – zgomotul) și să văd (n.r – cum trecea peste mulțime)”, a spus el pentru MailOnline.
Astfel, el a decis să pornească duba în care se afla și să accelereze în direcția camionului, pentru a-l încetini.
„Nu mi-a fost teamă. De fapt, am avut un sentiment ciudat când s-a întâmplat. Vedea cum camionul se îndreaptă spre mine și eu mă puteam gândi doar la cum să procedez pentru a proteja oamenii de pe stradă. Așa că am continuat să îmi conduc dubița spre camion, pentru a-l împiedica să meargă mai departe”, a mai spus Santiago Cueva.
Astfel, camionul a fost incapabil de a-și continua misiunea și a virat spre magazin, unde s-a oprit și a luat foc.
„Cred că șoferul s-a speriat și a pierdut controlul. Camionul a dat înapoi și apoi a accelerat, atunci când a intrat în magazin. Cred că a vrut să ucidă și mai mulți oameni”, a mai spus el.
După aceea, Santiago Cueva, un imigrant ecuadorian care s-a mutat în Suedia în 1996, a ieșit din dubița sa, pentru a oferi asistență celor răniți.
„Am ieșit din mașină, să ajut oamenii. A fost îngrozitor ce am văzut. Am văzut oameni care fuseseră loviți și am văzut oameni morți. O femeie zăcea lângă camion, iar câțiva oameni încercau să o ajute. Erau în preajmă mulți părinți care nu își găseau copiii și care au refuzat să plece, deși camionul luase foc. Am căzut de acord cu mai mulți angajați de securitate că trebuie să mutăm oamenii din zonă. Nu știam cât de insta bilă era situația. Toți am simțit că vrem să facem ceva, în caz că era și o bombă în camion. Totul s-a întâmplat atât de repede. Nu cred că oamenii de aici (n.r – Stockholm) au realizat, la acel moment, ce s-a întâmplat. Erau multe cadavre care zăceau pe șosea și oameni care țipau, dar am văzut și mulți oameni care stăteau să facă poze și să filmeze, în timp ce noi încercam să îi convingem să se îndepărteze de camion”, a mai spus bărbatul.
Potrivit acestuia, teroristul a reușit să fugă de la locul incidentului tocmai pentru că în jur se adunase o mulțime agitată.
„Erau atât de mulți oameni în zonă. Poliția a venit imediat. Șoferul a intrat în magazin, după accident. Cred că s-a ascuns printre oamenii care fugeau. Așa cred că a reușit să scape. Nici eu, nici ceilați gardieni nu l-am văzut când a plecat”, a continuat tânărul.
La câteva zile de la atac, Santiago Cueva nu poate scăpa de scena sângeroasă la care a fost martor.
„Îmi trec foarte multe prin minte. Sunt multe detalii pe care le vizualizez, de parcă aș vedea un filmuleț, în mod repetat. Sunt multe detalii pe care trebuie să le procesez, dar este un sentiment îngrozitor să văd cum atât de mulți oameni au fost răniți sau uciși. Un lucru la care continui să mă gândesc este că eu și un coleg am luat masa, înainte să mergem la magazin, și am stat întârziat 10 minute. Dacă nu am fi stat mai mult, am fi mers pe acea stradă atunci când camionul a intrat în mulțime. Tocmai acele 10 minute mi-au salvat viața”, a mărturisit el.
Familia și prietenii încearcă să îl ajute să facă față secvențelor sângeroase la care a asistat și laudă gestul său, mai spune sursa citată. Cu toate acestea, bărbatul nu se consideră un erou.
„A fost datoria mea. Purtam uniforma, iar oamenii au ca model pe cei în uniformă. Nu mă respectă ca pe un polițist, dar m-au ascultat când i-am îndemnat să se îndepărteze. Cel puțin, mă simt bine că am încercat să fac ceva pentru a-l opri pe șofer”, a conchis el.
Patru persoane au murit, alte 15 au fost rănite, în atacul care a avut loc vineri. Printre răniți este și o femeie din România, care locuiește pe străzi.
Presupusul autor este un uzbec căruia i-a fost refuzată cererea de a solicita azil pe teritoriul Suediei. După ce a fost înștiințat că trebuie să părăsească țara, el a dispărut din vizorul autorităților. Duminică, autoritățile suedeze au arestat un al doilea suspect.
20.000 de persoane au ieșit, duminică pe străzile din Stockholm, într-un marș împotriva terorismului.
Pe aceeași temă:
Peste 20.000 de mii de persoane s-au adunat duminică, în centrul orașului Stockholm, într-o manifestație de respingere a terorismului, la două zile după ce un camion a intrat în mulțimea adunată în centrul capitalei suedeze, cauzând moartea a patru persoane și rănirea altor 15.
Un al doilea suspect a fost arestat, duminică, în ancheta privind atentatul terorist care a avut loc, vineri, la Stockholm, a anunțat Procuratura suedeză, care nu a oferit detalii despre identitatea acestuia. Până în prezent, 500 de persoane au fost interogate, după ce un bărbat a intrat cu camionul în mulțimea adunată într-o zonă centrală din capitala Suediei, cauzând moartea a patru persoane și rănirea altor 15.
Românca rănită în atentatul de la Stockholm are 83 de ani, se numeşte Păpuşa Ciuraru şi cerşea în capitala Suediei, unde a fost lovită de fragmentele de beton proiectate de camionul care a intrat în mulţime. Aceasta a fost vizitată duminică, la spital, de episcopul Europei de Nord, Macarie Drăgoi, informează Mediafax.
Suedezii vor păstra, luni, la ora locală 12.00, un minut de reculegere în memoria victimelor atacului terorist care a avut loc, vineri, în centrul orașului Stockholm. Patru persoane au murit, alte 15 au fost rănite, după ce un bărbat a intrat cu camionul în mulțimea adunată într-o zonă din centrul capitalei Suediei. Sâmbătă, MAE a confirmat că printre răniți este și un cetățean român.