1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. CRONOLOGIE: Cum s-a petrecut atentatul terorist de la Nisa

FOTO. CRONOLOGIE: Cum s-a petrecut atentatul terorist de la Nisa

La ora 22.30, ora locală, joi, de Ziua Franței, un camion a intrat pe Promenade des Anglais, unde se aflau o mulțime de oameni, adunați să se uite la artificiile de 14 iulie. 

Camionul era plin de arme și grenade. 

Un martor povestește că, atunci când a intrat în oameni, camionul a ”măturat” totul în jurul lui. Șoferul a condus prin oameni aproximativ 1,8 kilometri. 

”S-au tras focuri de armă şi şoferul a fost lichidat”, a declarat Sébastien Humbert, subprefectul departamentului Alpes-Maritimes (sud-estul Franţei), în care se află oraşul Nisa. 

Un perimetru de securitate a fost stabilit imediat în apropierea Promenadei Englezilor. 

Vineri în jurul orei locale 01:00 (joi, ora 23:00 GMT), poliţia tehnică a procedat la primele investigaţii cu privire la camionul alb, imobilizat în faţa Palatului Mediteranei, un luxos complex hotelier. Pneurile erau sparte, iar uşa pasagerului din dreapta şoferului ciuruită de gloanţe, conform AFP. 

Bilanţul atacului ajunsese vineri dimineaţă la 84 de morţi, printre care copii, şi zeci de răniţi, 18 fiind în stare critică, conform unui bilanţ oficial. 

Un plan de urgenţă a fost activat la nivelul spitalului din Nisa pentru a putea primi răniţi. 

La mai puţin de o oră de la producerea faptelor, autorităţile locale au evocat un atentat, cerând localnicilor să rămână în case. 

Pista unui atac terorist este privilegiată, a afirmat o sursă apropiată anchetei. În jurul orei 01:30 (joi, ora 23:30 GMT), secţia antiteroristă a Parchetului din Paris a declanşat ancheta din oficiu. La ora locală 03:00 (ora 01:00 GMT), nu era cunoscută nicio revendicare a atacului.  Modalitatea de comitere a acestui atac şi data simbolică aleasă amintesc de Al-Qaida şi gruparea Stat Islamic. 

Citește și: FOTO, VIDEO. ATENTAT la Nisa, de Ziua Națională a Franței. Un camion a intrat în mulțime. 84 de persoane au murit, peste o sută de răniți. Starea de alertă, prelungită cu încă trei luni

 

 

 

Cele mai citite

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

USR îi transmite lui Klaus Iohannis că mandatul său s-a încheiat. „Nu mai are legitimitatea de a rămâne în funcție”

USR a transmis, duminică, președintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că mandatul său s-a încheiat pe 21 decembrie. Elena Lasconi, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă