Dacă Putin nu cedează, orice deznodământ este posibil, inclusiv un război în toată legea la granița României. La București, avem un guvern slab și compromis, un președinte nou ezitant și nesigur, servicii secrete zguduite de scandaluri și o armată mai puțin pregătită ca oricând să facă față unei Rusii agresive.
Luați cu reașezarea polilor de putere după schimbarea șefului statului și cu mișcările telurice ale politicii românești generate de DNA, liderii României par să fi pierdut din vedere că la doi pași de noi, în Ucraina, au loc schimbări rapide și grave de situație care cer răspuns prompt și rapid din partea unei țări aflate în prima linie a defensivei NATO.
De la începutul acestei luni, președintele rus, Vladimir Putin, pare să fi renunțat la orice pretenție de a respecta armistițiul încheiat pe 4 septembrie la Minsk și să fi decis să susțină fățiș forțele separatiste care, cu sprijin reînnoit în armament și, potrivit surselor ucrainene, în trupe speciale, au declanșat o ofensivă în cadrul căreia au reușit să ocupe teritorii situate dincolo de limitele agreate la Minsk și sunt pe cale să repurteze o victorie semnificativă în enclava Debalțeve, unde, potrivit relatărilor de presă, au reușit să încercuiască între 3.000 și 5.000 de militari ucraineni, prinși în menghinea artileriei separatiste/ruse.
Schimbarea de situație din teren nu a rămas neobservată. S-au înmulțit vocile, inclusiv în interiorul administrației Obama (cea mai puternică aparținând vicepreședintelui Joe Biden), care cer Casei Albe să permită livrarea de armament defensiv letal american către Ucraina. Cele mai puternice argumente în acest sens au fost oferite într-un raport scurt scris de nume grele ale diplomației americane, printre care Ivo Daalder, fost ambasador la NATO, Michele Flournoy, fostă subsecretar al Apărării, John Herbst, fost ambasador în Ucraina, James Stavridis, fost comandant suprem al forțelor aliate în Europa ori Strobe Talbott, fost secretar de Stat adjunct, editat sub egida a trei dintre cele mai puternice think-tank-uri americane, Brookings Institutions, Atlantic Council și Chicago Council on Global Affairs.
Documentul susține că „Succesul Rusiei va submina în mod fatal stabilitatea Ucrainei și va impulsiona Kremlinul să lanseze noi provocări la adresa ordinii de securitate din Europa. Președintele Putin ar putea fi tentat să folosească doctrina protejării etnicilor ruși și rusofonilor pentru a determina noi modificări teritoriale în regiune, inclusiv în statele baltice, ceea ce ar reprezenta o provocare directă la adresa NATO. Autorii subliniază că sancțiunile economice sunt esențiale, dar nu suficiente, și susțin că este nevoie de asistență militară directă. Documentul afirmă nevoia ca Statele Unite să furnizeze un ajutor militar de urgență Ucrainei în acest an în valoare de un miliard de dolari, urmat de două tranșe de câte un miliard în 2016 în 2017. Statele Unite ar mai trebui să acorde Ucrainei radare anti-baterie, drone, contramăsuri electronice pentru neutralizarea dronelor rusești, capabilități de comunicare sigură, vehicule blindate de tip Humvee și echipament medical. În plus, alte state membre NATO, în special cele care operează echipamente compatibile cu armele de proveniență sovietică aflate în arsenalul ucrainean, ar trebui să ofere, la rândul lor, asistență militară Kievului.
Am subliniat acest paragraf pentru că el arată faptul că, dacă președintele Obama va decide să acorde sprijin militar direct Ucrainei, Statele Unite vor cere foarte probabil României, Poloniei și altor state estice să facă acest lucru.
Ultimele ore pentru diplomație
Acest lucru s-ar putea întâmpla foarte curând. Imediat după publicarea raportului amintit, The New York Times și Foreign Policy, vocile stângii americane, au publicat editoriale semnate de profesori reputați la universitățile din Chicago, respectiv Harvard, care argumentau că a înarma Ucraina este o idee proastă, dar Obama pare înclinat. “Dacă eforturile diplomatice vor eșua, atunci i-am cerut echipei mele să ia în calcul toate opțiunile, iar posibilitatea de a oferi arme defensive letale este una din aceste opțiuni. Dar nu am luat încă o decizie”, a declarat Obama în cadrul conferinței de presă comune cu Angela Merkel de luni. Iar, termenul limită la care Obama va lua o decizie pare să fie azi. Merkel a mers la Washington după o săptămână de eforturi diplomatice furioase și aproape disperate de a salva o soluție negociată și a evita un război în toată regula. Sub amenințarea livrărilor de arme americane, cancelarul german și președintele francez, François Hollande, au mers joi la Kiev pentru discuții cu președintele Petro Poroșenko, iar a doua zi au zburat la Moscova, unde au încercat să îl convingă pe Putin să resusciteze procesul de pace. După cinci ore de discuții au convenit că trebuie să discute mai mult și astăzi cei doi se vor întâlni din nou la Minsk cu Poroșenko și Putin. Dacă și acest summit eșuează, americanii vor interveni, iar perspectiva înarmării Ucrainei va deveni iminentă. Ceea ce ar trebui să reprezinte subiect de preocupare la București pentru că implicațiile asupra regiunii vor fi majore.
Ce înseamnă pentru România?
Pentru Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei, europenii sunt doar intermediari în criza ucraineană: “Deocamdată ipoteza privind trimiterea armamentului în Ucraina e doar ipoteză. Kievul are în realitate două războaie de dus. Primul, chiar dacă nu este recunoscut ca atare, este cel cu Rusia. Al doilea, indiferent de confruntarea militară, va fi cel economic, în care se va confrunta şi cu Vestul şi cu Rusia. Acum suntem în faza militară, dar toată lumea ştie că va veni momentul confruntării cu FMI (reforme structurale dureroase), cu negocierea cu Gazprom (contractul pe gaz expiră în martie) etc. Moscova ştie asta, la fel şi Europa.
Până vor ajunge armele în Ucraina, este mult mai uşor pentru Vest să preseze economic Ucraina să cedeze şi să oprească războiul, chiar cu preţul cedărilor masive din partea Kievului. În perspectiva lor, ideea de înarmare a Ucrainei face parte mai degrabă din strategia de negociere. America şi Rusia nu gândesc aşa. O Ucraină înarmată ar începe un război cu Rusia, Moscova va riposta, iar consecinţele nu pot fi evaluate acum. Este însă cert că războiul va fi costisitor, iar etapa post-conflict, şi mai costisitoare. America şi Rusia ştiu costurile unui război şi şi le asumă. Dar ştiu şi costurile unei cedări. Cei doi actori gândesc geopolitic: Rusia vrea garanţii că Ucraina nu se duce în NATO, America vrea garanţii că Moscova nu poate controla Ucraina aşa cum controlează, prin intermediul Transnistriei, R. Moldova.
Relaţia dintre Washington şi Moscova + pace, Hillary Clinton şi resetarea ei! este cu sumă nulă. Ce câştigă unii în Ucraina pierd alţii. Problema este de fond: pentru europeni, un război este inacceptabil şi intolerabil. Pentru americani şi ruşi, este inacceptabil, dar tolerabil. Dacă e cazul, îl vor face, confruntându-se, neexplicit şi nedeclarat, pe un teritoriu care nu este al niciunora, adică în Ucraina. În acest caz, nedeclarat, România va fi explicit de partea Americii“. Iulian Chifu, analist și fost consilier prezidențial, consideră că înarmarea Ucrainei ridică probleme pentru România, care va trebui să ia în considerare o eventuală ripostă dură din partea Rusiei. Transformarea Ucrainei în teatru de război între Est și Vest ar putea determina Rusia să declanșeze ofensive pe încă două fronturi, în sud, dinspre Crimeea, spre Odesa, și dinspre Est, din Transnistria. De aceea înainte de a stabili dacă trimitem arme la Kiev, ar trebui să ne gândim unde vrem să trasăm linia între Rusia și Occident, crede Chifu.
La rândul său, profesorul Armand Goșu subliniază pericolul pe care îl reprezintă o escaladare militară în Ucraina, în condițiile în care Rusia nu a dat nici un semn că va face un pas înapoi. Dimpotrivă, avertizează Goșu, Putin ar putea deveni chiar mai agresiv atât în Ucraina, cât și în Europa Centrală și de Est. Profesorul Goșu atrage în mod special atenția asupra pericolului destabilizării interne a statelor, care poate lua forma activării agenților de influență din mediul politic și economic, dar și a războiului informațional. “Niciodată, subliniază istoricul, România nu s-a aflat într-o situație atât de vulnerabilă”, cu instituții de securitate națională slăbite, de la un președinte care nu pare încă să știe ce trebuie să facă, la un Minister de Externe slab și servicii secrete prinse în lupta pentru putere internă.
Experții consultați sunt de asemenea de acord că Armata Română se află într-o situație precară, care nu îi permite să facă față provocărilor Rusiei, și că majorarea bugetului militar este o urgență.
