0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialEforturi ale marilor puteri pengtru relansarea negocierilor de pace în Siria

Eforturi ale marilor puteri pengtru relansarea negocierilor de pace în Siria

Marile puteri fac eforturi pentru relansarea negocierilor de pace în Siria, în contextul în care acestea întâmpină dificultăţi în privinţa modalităţilor de tranziţie politică, transmite Agerpres.

Grupul internaţional de sprijin pentru Siria (GISS), condus de SUA şi Rusia, s-a reunit la scurt timp după ora locală 09:00 (07:00 GMT) la Viena, în Austria.

În centrul discuţiilor se află trei obiective destinate să pună capăt războiului devastator din Siria: ‘consolidarea încetării ostilităţilor (…), garantarea accesului umanitar în toată ţara şi accelerarea tranziţiei politice’, potrivit diplomaţiei americane. Acest din urmă punct constituie piatra de încercare a negocierilor. 

‘Foaia de parcurs’ a negocierilor prevede punerea în practică de la 1 august a unui organism sirian de tranziţie politică, în conformitate cu o rezoluţie ONU, dar acest termen pare din ce în ce mai iluzoriu, în opinia mai multor observatori. 

‘Scopul pentru luna august este de a avea un cadru instituit, un cadru convenit pentru o tranziţie politică’, a reafirmat luni un înalt responsabil al Departamentului de Stat al SUA, prezent la discuţiile de la Viena. 

Coaliţia de opoziţie siriană s-a arătat, potrivit acestuia, mult mai deschisă decât regimul de la Damasc. ‘Regimul este absent pur şi simplu (de la discuţii) şi acesta este într-adevăr cheia situaţiei’, a adăugat el. 

Soarta preşedintelui Bashar al-Assad constituie principala linie de fractură între puterile mondiale şi cele regionale din GISS, un grup de 17 ţări şi trei organizaţii internaţionale, între care SUA, Rusia, Arabia Saudită, Iran şi Uniunea Europeană. 

Sprijinind eforturile diplomatice ale GISS, Moscova şi Teheranul oferă în acelaşi timp sprijin militar decisiv pentru conducerea siriană pe teren. 

Pe teren, un armistiţiu între rebeli şi regim stabilit în unele zone ale Siriei încă de la sfârşitul lunii februarie, la iniţiativa ruşilor şi americanilor, este încălcat în mod repetat. Insurecţia armată împotriva regimului este profund divizată între mai multe grupuri jihadiste, islamişti şi rebeli moderaţi. 

Cel puţin trei civili, între care o femeie şi fetiţa sa, şi-au pierdut viaţa într-un raid al regimului în noaptea de luni spre marţi în cartierul Sukkari, ocupat de rebeli, în metropola divizată Alep, unde un armistiţiu temporar a expirat joia trecută. 

În provincia Idlib, controlată în cea mai mare parte de Frontul Al Nosra, ramura siriană a Al Qaida, opt civili, între care patru femei şi trei copii, au fost ucişi în bombardamente ale regimului asupra localităţii Bdama. 

Lupte grele se dau de 20 de zile între facţiuni rivale pentru controlul unui bastion al rebeliunii în apropiere de Damasc, soldate cu peste 300 de morţi, a indicat duminică o organizaţie neguvernamentală. 

Cele mai citite

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...
Ultima oră
Pe aceeași temă