„Miliardarul american Donald Trump nu poate spune că este creştin când promite să construiască ziduri împotriva imigranţilor”, a declarat joi Suveranul Pontif în avionul care îl transporta din Mexic la Roma. În replică, candidatul republican la Casa Albă a calificat afirmaţiile Papei la adresa sa drept ruşinoase, relatează AFP, citată de Agerpres.
„O persoană care vrea să construiască ziduri şi nu poduri nu este creştină”, a declarat Papa, răspunzând întrebării unui jurnalist privind poziţiile antiimigraţie ale candidatului republican la preşedinţia SUA. „Nu este în Evanghelie. Votaţi, nu votaţi, nu mă amestec. Spun numai că nu este creştin”, a adăugat Papa.
Donald Trump l-a criticat şi în trecut pe Papă, punând sub semnul îndoielii realismul său politic într-un interviu. El a anunţat că va construi un zid în locul actualului gard dintre Mexic şi SUA dacă va fi ales preşedinte.
Vaticanul a explicat că Suveranul Politic nu vorbeşte ca un om politic, ci ca un om al credinţei. ‘Politica nu este meseria Papei. Este un om de credinţă, nu trebuie să ne mirăm că mesajul său are repercusiuni politice şi sociale’, a declarat Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului, miercuri, în cadrul unui briefing de presă de la Ciudad de Mexico.
Papa s-a deplasat joi la frontiera dintre Mexic şi Texas şi a lansat un apel la solidaritate cu imigranţii care traversează Mexicul şi încearcă să treacă în SUA. „Nu poate fi ignorată criza umanitară din aceşti ultimi ani care a provocat migraţia a mii de persoane, cu trenul, cu maşinile sau pe jos, care au traversat sute de kilometri prin munţi, deşerturi şi drumuri neospitaliere. Această tragedie umană care este migraţia forţată este în prezent un fenomen global”, a spus Papa la Ciudad Juarez.
Miliardarul Donald Trump a calificat afirmaţiile Suveranului Pontif drept ruşinoase. „Când un lider religios pune sub semnul întrebării credinţa unei persoane este ruşinos’, a declarat miliardarul la un miting din Carolina de Sud. ‘Niciun conducător, în special un lider religios, nu ar trebui să aibă dreptul de a pune sub semnul întrebării religia sau credinţa ‘unui alt om”.
‘Sunt mândru să fiu creştin şi, ca preşedinte, nu voi permite ca creştinătatea să fie constant atacată şi slăbită, contrar a ceea ce se întâmplă în prezent cu actualul nostru preşedinte’, a adăugat Trump.
‘Guvernul mexican şi liderii săi au făcut afirmaţii dezagreabile la adresa mea în prezenţa papei. Papa nu a auzit decât o variantă a poveştii, nu a văzut criminalitatea, traficul de droguri şi impactul negativ pe care politicile actuale îl au pentru SUA’, a spus candidatul republican la preşedinţia SUA.
‘Când sau dacă Vaticanul va fi atacat de ISIS, pentru că acesta este cel mai important obiectiv al ISIS după cum ştie toată lumea, vă garantez că Papa şi-ar dori şi s-ar ruga ca Donald Trump să fi fost preşedinte’, a mai spus republicanul în discursul său din Carolina de Sud.