12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialDiplomat NATO: Un sistem antiaerian rus a fost detectat în estul Ucrainei

Diplomat NATO: Un sistem antiaerian rus a fost detectat în estul Ucrainei

Un sistem de rachete antiaerian rus de tip Panţir S1, numit şi SA-22, a fost detectat în regiunea de est a Ucrainei, a anunţat miercuri un diplomat al NATO, citat de AFP, relatează Mediafax.

Sistemul "SA-22 este în prezent în zonă", a afirmat acest diplomat, sub protecţia anonimatului, reamintind că un alt tip de rachete, SA-11 sau Buk, este suspectat că ar fi la originea tirului care a cauzat prăbuşirea unui avion al Malaysia Airlines pe 17 iulie, soldată cu 298 de morţi.

Sistemele de rachete Panţir S1 (sau SA-22 în clasificarea NATO) sunt capabile să atingă orice ţinte aeriene pe o rază de 20 de kilometri şi la o altitudine de 15 kilometri. Ele pot viza patru ţinte simultan, iar rachetele lor pot atinge o viteză de 1.300 de metri pe secundă.

Diplomatul a evocat, de asemenea, "informaţii ucrainene credibile", afirmând că "în Ucraina au loc incursiuni ale trupelor ruse".

Moscova a "pus capăt ambiguităţilor, devenind mai deschisă" în ce priveşte susţinerea sa acordată rebelilor, a apreciat el.

"Doar că, oficial, ruşii nu revendică" aceste acţiuni, a adăugat diplomatul.

Casa Albă a apreciat luni că "incursiunile militare" ale Rusiei pe teritoriul Ucrainei constituie o "escaladare semnificativă" a conflictului din această ţară.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a respins aceste acuzaţii, denunţând un "război informaţional".

Cele mai citite

Dominic LeBlanc a anunțat că nu intenționează să candideze pentru conducerea Partidului Liberal

Ministrul de Finanțe al Canadei, Dominic LeBlanc, a anunțat că nu intenționează să candideze pentru conducerea Partidului Liberal, după ce prim-ministrul Justin Trudeau și-a...

Apple ar putea lansa iPhone SE 4 și iPad 11 în primăvara lui 2025

Apple plănuiește lansarea iPhone SE 4 și iPad 11 „până în aprilie”. În urmă cu puțin timp, o sursă cunoscută pentru scurgerile de informații...

Jurnalista italiană Cecilia Sala, eliberată după trei săptămâni de detenție într-o închisoare din Iran

Jurnalista italiană Cecilia Sala a fost eliberată după trei săptămâni de detenție într-o închisoare din Iran și se îndreaptă acum spre casă, a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă