6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCriză în Franța, pe fondul reformei Codului Muncii

Criză în Franța, pe fondul reformei Codului Muncii

Franța se confruntă cu o criză politică, după ce Guvernul a anunțat că își va asuma răspunderea în Parlament pentru adoptarea reformei în dreptul muncii, iar, în acest context, dreapta a spus că va depune o moțiune de cenzură, joi, transmite AFP, conform Agerpres

Premierul Manuel Valls a anunţat marţi în Adunarea Naţională că guvernul său va recurge la arma constituţională a asumării responsabilităţii pentru a trece reforma dreptului muncii, prezentată ca ultima mare reformă a mandatului preşedintelui socialist François Hollande, ce se va încheia în 2017. 

‘Continuarea dezbaterii parlamentare riscă să reducă ambiţiile proiectului de lege, să se renunţe la coerenţa ei, să fie abandonat compromisul pe care l-am construit şi să fie oferit spectacolul dezolant al divizării şi poziţiilor politicianiste’, a explicat Valls. 

Conform unui articol din Constituţie, dacă moţiunea de cenzură nu va fi votată, textul reformei va fi considerat adoptat de Adunarea Naţională. El va fi introdus apoi în Senat, unde dreapta este majoritară, înainte de a reveni în Adunare, unde guvernul va putea recurge la acelaşi articol pentru adoptarea definitivă. 

Anunţul premierului a fost imediat taxat de opoziţia de dreapta, minoritară în Adunarea Naţională, care a depus marţi o moţiune de cenzură ce va fi dezbătută şi supusă la vot joi, şi în care este denunţat ‘impasul în care François Hollande a adus ţara’. Comuniştii şi stânga radicală s-au alăturat şi ei demersului. 

La rândul lor, circa 40 de deputaţi socialişti ‘frondeuri’, ale căror voturi sunt necesare pentru votarea proiectului, se reunesc miercuri pentru a decide ce poziţie vor adopta. 

Manuel Valls a declarat marţi seară la postul TF1 că nu se teme că guvernul său va putea fi demis. ‘Fiecare să-şi asume responsabilităţile. Dacă există deputaţi de stânga care vor să voteze moţiunea de cenzură a dreptei, nu au decât să o facă’, a declarat el. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură trebuie să fie votată de cel puţin 288 de deputaţi. 

Actuala situaţie de criză este cea mai recentă dintr-o lungă serie declanşată de virajul social-liberal al preşedintelui Hollande la mijlocul mandatului, apoi de cel în materie de securitate în urma atentatelor jihadiste din noiembrie de la Paris. 

Criza actuală a fost declanşată de o reformă a dreptului muncii, care vizează, potrivit guvernului, să ofere mai multă flexibilitate firmelor pentru combatarea şomajului, ajuns la nivelul de peste 10%. Reforma este însă considerată prea liberală de criticii săi de stânga, în timp ce dreapta este de părere că textul nu merge suficient de departe. 

Şapte sindicate ce se opun proiectului au lansat un apel la grevă şi manifestaţii pentru zilele de 17 şi 19 mai, după demonstraţiile în serie din ultimele două luni, care au culminat cu ziua de 31 martie, când 390.000 de persoane au protestat în întreaga ţară. 

Contestarea a dat naştere şi unei mişcări sociale inedite, care a primit denumirea ‘Nuit Debout’ şi care ocupă seara Piaţa Republicii din centrul Parisului. 

La apelul acestei mişcări, pentru care asumarea responsabilităţii de către guvern este o ‘insultă faţă de popor’, mai multe sute de persoane au protestat marţi în faţa Adunării Naţionale, în timp ce în mai multe oraşe mari au avut loc manifestaţii mai ales împotriva Partidului Socialist, de guvernământ, soldate cu rănirea mai multor poliţişti şi protestatari.

Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă