Reprezentanţi a circa zece partide de extremă dreapta din Europa, unele cunoscute ca neo-naziste, s-au reunit duminică în Rusia, la Sankt-Petersburg, în cadrul unui forum organizat de o formaţiune pro-Kremlin, apărători ai „valorilor tradiţionale” familiale – apărate de preşedintele rus Vladimir Putin – şi critici ai sancţiunilor contra Moscovei legate de criza ucraineană.
Peste 150 de membri ai mişcărilor naţionaliste ca partidele de inspiraţie neo-nazistă Zorii Aurii (Grecia) și NPD (Germania) sau partidul bulgar Ataka, reputat pentru violenta retorică antiminorităţi. Invitaţi de partidul Rodina (Patria), participanţii şi-au anunţat decizia de a se reuni în cadrul unei mişcări ce va servi ca tribună comună contra „ameninţărilor suveranităţii şi identităţii naţionale”. „Acest forum pune prima piatră în vederea fondării noii lumi pe care suntem obligaţi să o construim”, a declarat Fiodor Birukov, Rodina. În ultima lună, partidele de extremă dreapta s-au declarat favorabile politicii lui Putin în criza ucraineană, opunându-se la ceea ce au descris ca „imperialismul american”. La rândul ei, Moscova afirmă că ar combate „fascismul” în Ucraina. „Nu susţinem sancţiunile decretate contra Rusiei în contextul conflictului ucrainean”, a declarat deputatul european al NPD, germanul Udo Voigt, condamnat în trecut pentru că l-a calificat pe Adolf Hitler ca „un mare om”.
„Este fascinant să vezi câtă răbdare arată Rusia şi preşedintele Putin faţă de politica agresivă a NATO”, a adăugat şi Nick Griffin, fost lider al British National Party (BNP). Organizat în apropierea celebrării la 9 mai în Rusia a 70 ani de la victoria contra Germaniei lui Hitler, sursă de imensă mândrie pentru ruşi, evenimentul a provocat protestele unei părţi a opoziţiei liberale din Sankt-Petersburg.