4.6 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialCâte mașini echipate cu softul care permite manipularea testelor de emisie se...

Câte mașini echipate cu softul care permite manipularea testelor de emisie se află în Franța

Grupul Volkswagen a anunțat, miercuri, că în Franța există 948.064 autovehicule cu motoare diesel echipate cu softul care permitea manipularea testelor de emisie, informează Agerpres..

Un purtător de cuvânt al companiei a precizat pentru EFE că mașinile afectate aparțin mărcilor Volkswagen, Seat, Audi, Skoda și Volkswagen Vehicule Comerciale. 

Citește și: Scandalul Volkswagen: Noul CEO pregătește un recall masiv, pentru toate cele 11 milioane mașini

Posesorii acestor autovehicule vor fi contactați ‘rapid, în următoarele zile’, a adăugat purtătorul de cuvânt al companiei, adăugând că va exista un număr de telefon special pentru gestionarea acestui caz în Franța. 

Ministrul francez al Ecologiei, Segolene Royal, care săptămâna trecută a anunțat că a solicitat controale aleatorii pentru a verifica dacă autoturismele producătorilor francezi dețin dispozitive trucate, a precizat miercuri că aceste controale se vor efectua la firmele de închirieri și la mașinile particulare, voluntar. 

Într-un interviu pentru postul ‘France 2’, ea a semnalat că probele nu vor fi efectuate la mașinile concesionarilor, pentru a nu se suspecta faptul că alegerea acestora este frauduloasă.

Citește și: Scandal Volkswagen: Grupul german suspendă vânzările în Spania 

Verificările la aceste 100 de autovehicule vor viza atât mărci franceze, cât și străine, și vor fi efectuate la particulari ce au solicitat revizia la mașină și, aleatoriu, la companiile de închirieri auto. 

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparțin Volkswagen. 

 

Cele mai citite

Volkswagen a expus datele personale ale 800.000 de proprietari de vehicule electrice

Cariad, una dintre sucursalele de software ale grupului Volkswagen, a expus online datele personale ale aproximativ 800.000 de proprietari de vehicule electrice, înainte ca...

Producția globală de vehicule atinge un record de 93,5 milioane de unități. Țările aflate în top

În 2023, producția globală de vehicule a ajuns la 93,5 milioane de unități, marcând o creștere de 17% față de anul anterior, conform datelor...

Gerul de Bobotează aduce vânt de primăvară

ANM anunță că vremea se va încălzi săptămâna viitoare, cu temperaturi maxime de 7-9 grade Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo valabilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă