4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialBulgaria: Patru persoane au murit în urma intemperiilor

Bulgaria: Patru persoane au murit în urma intemperiilor

Patru persoane au fost găsite moarte în Bulgaria, cel mai probabil ca urmare a intemperiilor care au afectat țara în ultima perioadă, relatează site-ul Novinite.com, conform Mediafax.

Cadavrele unui bărbat în vârstă de 80 de ani din Pernik (vest) şi fiului său, în vârstă de 40 de ani, au fost găsite în apropierea satului Dojdeviţa (vest), potrivit cotidianului Sega. Cei doi bărbaţi au fost daţi dispăruţi pe 8 martie şi erau căutaţi.

Cadavrele celor doi bărbaţi, care călătoreau de la Pernik la Dojdeviţa cu trenul, au fost găsite pe drumul de la gară către un sat vecin, Gramage. Potrivit primelor elemente ale anchetei, poliţia nu a găsit urme de violenţă asupra lor, indicând frigul drept principală cauză a morţii.

Cadavrul unei femei, în vârstă de 76 de ani, care a fost dată dispărută pe 12 martie, a fost găsit în apropiere de satul Piperkov Ciflik (vest). Nici în acest caz nu au fost găsite urme de violenţă asupra corpului.

De asemenea, corpul unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, a fost găsit lângă satul Bezvodno din regiunea Kărdjali, potrivit postului naţional de radio. Bărbatul ar fi căzut în zăpadă în timp ce se deplasa între două localităţi. Satul a fost izolat timp de patru zile, în urma unei alunecări de teren care a blocat singurul drum de acces.

Cele mai citite

Laurențiu Reghecampf revine pe banca tehnică! Cu cine a semnat

Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a preluat oficial conducerea echipei Esperance de Tunis, marcând prima sa experiență ca antrenor pe continentul african. Laurențiu Reghecampf revine...

De ce aleg tinerii cash-ul într-o lume digitalizată

Prima generație care a crescut cu tehnologia la îndemână, preferă să aibă numerar în buzunar Un fenomen paradoxal și tot mai interesant a început să...

Arbitrii români, delegați pentru meciuri importante din Europa League și Liga Campionilor!

Radu Petrescu și Marian Barbu au primit delegări pentru partide de top în Europa League, în timp ce Istvan Kovacs va arbitra un duel...
Ultima oră
Pe aceeași temă