Decizia istorică a Marii Britanii de retragere din Uniunea Europeană este cea mai mare lovitură de după Al Doilea Război Mondial adusă proiectului european şi obligă ambele părţi să construiscă o nouă relaţie, plină de incertitudini.
După 43 de ani de mariaj, de neîncredere şi de provocări, de necesităţi reciproce şi de cooperare, britanicii au decis joi, prin referendum, să pună capăt relaţiei cu Uniunea Europeană. Dar victoria celor anti-UE este totuşi departe de a fi totală şi riscă să lase semne importante chiar în sânul Marii Britanii. Rezultatul votului a dezvăluit diviziuni majore într-un regat mai dezbinat ca niciodată. Scoţienii, nord-irlandezii, Gibraltar, londonezii şi tinerii au votat majoritar pentru rămânerea în UE. Dimpotrivă, nordul Angliei, mai sărac, şi Ţara Galilor au votat în favoarea Brexit. Iar scoţienii nu au întârziat să ceară un nou referendum pentru a obţine independenţa lor. Treziţi la realitate, din păcate prea târziu, 2,5 milioane de britanici au semnat până acum o petiţie cerând un nou referendum.
Nici de partea Bruxelles-ului nu este vremea optimismului. Dacă Marea Britanie a fost întotdeauna un membru aparte în cadrul UE, Brexitul este istoric şi extrem de simbolic. Istoric, pentru că este prima oară când o ţară decide să părăsească Uniunea. Simbolic, pentru că a creat un precedent. În ultimii ani, relaţiile popoarelor europene cu Bruxellesul se pot rezuma astfel: „Nu iubim UE, dar nu o părăsim“. Acum, toţi euroscepticii şi în special eurofobii vor să folosească jurisprudenţa britanică pentru a dovedi că este posibil.
Poziții ferme
Consecinţele Brexit-ului continuă să se facă simţite atât în regatul britanic, dar şi pe continent, unde liderii europeni au prevăzut noi reuniuni în această săptămână la Bruxelles şi la Berlin.
Miniştrii de Externe ai celor şase ţări fondatoare ale UE – Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg – reuniţi sâmbătă la Berlin, au vrut să se arate fermi cu Marea Britanie, după decizia sa istorică de a părăsi UE. La finalul reuniunii, Frank-Walter Steinmeier şi omologii săi au declarat că cele şase state ar dori ca Marea Britanie să lanseze „cât mai curând posibil“ procedura de ieşire din UE. Reuniunea a avut loc cu trei zile înaintea unui summit european (28 şi 29 iunie) unde Brexit se va afla în centrul discuţiilor. Conturul discuţiilor privind ieşirea Regatului Unit rămâne deocamdată flu, premierul britanic Cameron, care şi-a anunţat demisia până în octombrie, precizând că lasă succesorului său spinosul dosar al ieşirii din UE. Dar, anunţându-şi demisia până în octombrie, a dat un semnal că Marea Britanie nu intenţionează să declanşeze oficial negocierile de ieşire până la acea dată.
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a considerat „scandaloasă“ alegerea lui Cameron de a-şi părăsi funcţiile abia în octombrie: „Tot continentul este luat ostatic“ de această decizie iar preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut ca Londra să depună „imediat“ cererea de a părăsi UE.
De vineri, divergenţele au apărut între liderii europeni şi cancelarul german, Angela Merkel, a cerut celor 27 de ţări membre ale UE să nu ia decizii prea „rapide şi simple“ şi să-şi ofere timp pentru reflecţii. Aproape singură în Europa continentală, Merkel a încercat să încetineze cursa pentru declanşarea plecării Marii Britanii din familia europeană şi a arătat clar că nu doreşte să facă presiuni asupra lui Cameron, care anunţându-şi demisia până în octombrie, a precizat implicit că până atunci ţara sa nu va declanşa negocieri oficiale de ieşire. Merkel a precizat într-o conferinţă de presă că „negocierile vor trebui să aibă loc într-un climat pragmatic“ şi „Marea Britanie va rămâne un partener apropiat cu care suntem legaţi economic“. Deşi decizia Marii Britanii de a ieşi din UE este cea mai mare lovitură de după Al Doilea Război Mondial dată proiectului european de realizare a unei mari uniuni, Angela Merkel pare mult mai conciliantă decât alţii din sânul guvernului său de coaliţie şi din restul Europei.
Reuniunea celor şase de la Berlin lansează un mare balet diplomatic pentru a trage concluziile votului ieşirii din UE a Marii Britanii. Luni, cancelarul german, Angela Merkel, care a regretat „lovitura dată Europei“ şi „procesului de unificare europeană“, îi va primi pe preşedintele francez, François Hollande, şi pe premierul italian, Matteo Renzi, în ajunul summitului din 28-29 iunie. De asemenea, ea îl va primi pe preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, pentru a discuta aceleaşi subiecte.
„Refondarea Europei“
Angela Merkel calmează spiritele în pofida avertismentelor că ezitările vor alimenta populismul. O poziţie diferită de cea a ministrului său de Externe, Frank-Walter Steimeier. La distanţă de 15 luni de viitoarele alegeri în Germania, Partidul social-democrat (SPD), aliat al creştin-democraţilor Angelei Merkel, în coaliţia la putere, a intrat în campanie. Dovada este textul „pentru refondarea Europei“ publicat de Sigmar Gabriel, preşedintele SPD şi de colegul de partid, Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European. Un text care critică politica de austeritate de care o fac implicit responsabilă pe Angela Merkel. În jocul alianţelor, cancelarul german este mai mult izolat, Merkel fiind slăbită prin plecarea lui Cameron, de neînţelegerile cu Jean-Claude Juncker şi de actuala slăbiciune a Partidului Popular european (PPE) unde riscă să se afle faţă în faţă cu ungurul Viktor Orban.
Probleme post-Brexit
Marea Britanie se îndreaptă spre o perioadă de criză politică, economică şi constituţională fără precedent, după ce liderii europeni au intensificat cererile adresate Londrei de accelerare a procesului de ieşire din Uniune.
În plan intern, conservatorii şi laburiştii se confruntă cu bătălii pentru leadership, care îi divizează şi îi destabilizează pe termen mai lung. Deputaţii conservatori au declarat că se aşteaptă ca fostul primar al Londrei, Boris Johnson, principalul susţinător al Brexit, să intre în cursa pentru succesiunea lui David Cameron în fruntea partidului, o mişcare care va declanşa luni de conflict intern în partid. Se estimează că liderii pro-UE, Theresa May şi George Osborne s-ar putea prezenta candidaţi „stop Boris“.
Liderul laburist Jeremy Corbyn a demis duminică, din guvernul din umbră, ministrul de Externe, Hillary Benn, după ce Observateur a dezvăluit că ea pregătea o „lovitură de stat“ contra sa. Corbyn este confruntat cu o revoltă a parlamentarilor laburişti, mulţi fiind furioşi din cauza incapacităţii sale de a conduce partidul şi din cauză că nu a reuşit să aducă electorii în spatele taberei pro-UE. Ei consideră că partidul se îndreaptă spre o catastrofă sub conducerea lui Corbyn.
Nigel Farage, liderul Ukip şi liderul taberei pro-Brexit, a recunoscut că a minţit privind un argument major pentru a justifica ieşirea din UE. Pe tot parcursul campaniei ce a precedat referendumul, tabăra favorabilă ieşirii din UE a tot repetat că dacă Marea Britanie ar părăsi Uniunea, ţara va economisi 350 milioane lire sterline în fiecare săptămână. Promisiune care în realitate este total nerealistă şi Farage a recunoscut-o a doua zi după referendum.
Scoţia vrea în UE
Euroscepticii din alte ţări membre au aplaudat decizia britanicilor de a părăsi UE printr-un referendum care a trimis unde de şoc în lumea întreagă, cu exigenţele extremei drepte pentru un vot similar, ceea ce riscă un efect de domino. Pentru că, în mai multe ţări se evocă deja referendumuri privind apartenenţa la UE.
În Scoţia, unde populaţia a votat masiv contra Brexit, premierul Nicola Sturgeon a declarat că regiunea vede „viitorul său în sânul UE“ şi posibilitatea unui referendum în acest sens se află pe masă. Ea a precizat că Scoţia doreşte „discuţii imediate“ cu Bruxelles, pentru a „proteja locul său în UE“ după ieşirea Marii Britanii.
