Bono, liderul trupei U2, ar putea să nu mai cânte niciodată la chitară, a anunțat artistul vineri pe site-ul formației irlandeze. Motivul – accidentul de bicicletă suferit în luna noiembrie la New York în urma căruia și-a fracturat brațul în șase locuri și pe un os i s-au aplicat trei plăcuțe metalice cu 18 șuruburi, scrie B1.
video: youtube.com
În același accident Bono a suferit și o fractură a orbitei unui ochi și o rană la umărul stâng. El a asigurat că se va "concentra extrem de mult" pe vindecare pentru a putea reveni pe scenă
"Vindecarea mea a fost mai grea decât m-am așteptat, așa încât când scriu aceste rânduri nu știu dacă voi mai putea cânta la chitară într-o bună zi", a scris artistul.