3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialBerlin. Merkel îi îndeamnă pe germani să lupte împotriva antisemitismului

Berlin. Merkel îi îndeamnă pe germani să lupte împotriva antisemitismului

 

Angela Merkel, cancelarul Germanei, și-a îndemat concetățenii să combată antisemitismul. Îndemnul a fost făcut, duminică, în fața câtorva mii de persoane reunite duminică la Berlin cu scopul de a denunţa intensificarea violenţelor împotriva evreilor în Europa, în urma conflictului israeliano-palestinian, informează Mediafax.

"Lupta împotriva antisemitismului este datoria noastră", le-a transmis cancelarul compatrioţilor, într-un discurs susţinut în faţa Porţii Brandenburg, în centrul capitalei, la câteva sute de metri distanţă de Memorialul Holocaustului, după 70 de ani de la prăbuşirea celui de-al Treilea Reich.

Acest mare miting are loc înaintea primei reuniuni organizate vreodată la Berlin şi în Germania de către Congresul Evreiesc Mondial (WJC).

Aproximativ 5.000 de persoane, potrivit poliţiei, au dat curs apelului Consiliului Central Evreiesc din Germania, inclusiv preşedintele german Joachim Gauck. Printre steaguri germane şi israeliene se puteau vedea pancarte cu sloganul "Împotriva violenţei şi urii. Securitate pentru evrei".

Denunţând "valul îngrozitor de ură faţă de evrei" care a cuprins "întreaga Europă", preşedintele Consiliului Central Evreiesc din Germania Dieter Graumann şi-a exprimat regretul că "sinagoge au fost atacate", "evrei (au fost) ameninţaţi" şi că "pe strzile germane s-au auzit cuvinte antisemite".

Numeroşi reprezentanţi germani ai principalelor mişcări politice, de la stânga radicală şi până la conservatori şi de la Verzi şi până la social-democraţi, dar şi cea mai mare parte a membrilor Guvernului federal erau prezenţi alături de clerici catolici şi protestanţi.

"Aceste explozii antisemite sunt justificate prin conflictul cu (Fâşia) Gaza. Dar care este legătura? (…). Cel care a devenit antisemit din cauza Israelului era (aşa) deja mai înainte", a subliniat Graumann.

Sloganuri antisemite, auzite în această vară în Germania la mitinguri de susţinere a palestinienilor au fost condamnate imediat de către Merkel, într-o ţară care este marcată în continuare de Shoah şi crimele dictaturii naziste. Nicio acţiune violentă – aşa cum s-a întâmplat în Franţa – nu a fost totuşi constatată.

Catalogând drept "cadou" faptul că aproximativ 200.000 de evrei trăiesc din nou în Germania, cancelarul se opune ca aceştia să fie insultaţi. "Nu tolerez aşa ceva", a lansat ea.

"Viaţa comunităţii evreieşti face parte din viaţa noastră. Ea face parte din identitatea noastră şi din cultura noastră", a continuat ea, în aplauze.

"De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania a susţinut renaşterea comunităţii evreieşti", a subliniat Ronald Lauder, preşedintele Congresului Evreiesc Mondial.

Această renaştere a comunităţii evreieşti în Germania este, de altfel, motivul pentru care WJC a ales Berlinul să-i găzduiască reuniunea anuală, înainte de războiul din Fâşia Gaza şi manifestaţiile şi violenţele antisemite care au avut loc în vară în Europa.

În prezent, aproximativ 200.000 de evrei trăiesc în Germania, în cea de a treia comunitate din Europa, după cele din Marea Britanie şi Franţa. Această situaţie era de neconceput după al Treilea Reich. În 1950, doar 15.000 de evrei mai trăiau în Germania, faţă de 560.000 în 1933.

După căderea Zidului Berlinului, în 1989, Germania, din cauza responsabilităţii sale istorice, a oferit posibilitatea evreilor originari din ţări care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică să vină să se instaleze pe teritoriul său.

"Am venit în Germania cu mari speranţe şi visuri. Realitatea nu corespunde cu ceea ce ne-am imaginat. Acum ne este frică", a declarat, în mulţime, Eduard Schechter, un evreu în vârstă de 69 de ani, care a părăsit fosta URSS în 1996.

Cu o insignă pe care scrie "Spală-te pentru totdeuna de ura faţă de evrei", Alexander Schramm, în vârstă de 29 de ani, un berlinez care lucrează în domeniul comunicaţiilor, şi-a exprimat regretul că "a fost necesar atât de mult timp pentru ca să fie organizat acest miting". "Sunt aici ca să arăt că rămânem de gardă", adaugă el.

Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă