Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îndeamnă statele membre NATO să aloce 2% din Produsul Intern Brut (PIB() bugetului apărării, potrivit Politico, citat de Mediafax.
Aflat într-o vizită oficială în Grecia, Barack Obama a lăudat autoritățile de la Atena pentru că alocă 2% din PIB pentru Apărare.
„Vreau să profit de ocazie pentru a lăuda Grecia, întrucât este unul dintre cele cinci state NATO care alocă apărării 2% din PIB, un obiectiv pe care l-am stabilit dar care nu este întrunit de toată lumea. Grecia a reuşit acest lucru într-o perioadă economică dificilă. Dacă Grecia poate îndeplini acest angajament asumat în cadrul NATO, toţi aliaţii din NATO pot face acest lucru”, a precizat Barack Obama.
Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, a sugerat în campania electorală că ar putea să nu menţină angajamentele de apărare colectivă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice dacă ţările membre nu vor avea contribuţii financiare proporţionale.
Guvernul României a alocat, în bugetul pe anul 2016, 1,5% din PIB cheltuielilor pentru apărare.
Vizita lui Obama la Atena a stârnit un val de proteste. Citește continuarea aici.